children of the damned

[Lexie Stryder]

• Lexie nu prea stia ce sa ii raspunda. Chestia era ca lucrurile astea erau complicate si ciudate. O frustra faptul ca nu stia daca numai in mintea ei erau asa sau in realitate. Tonul lui Kurt lasa sa ii scape o usoara ingrijorare, ceea ce o facu pe Lexie sa se simta ciudat de bine. Avea nevoie sa stie ca nu numai ei ii pasa de oameni, ci lor de ea.
  
  "Poeste lunga," spuse ea, stiind ca asta nu o va face sa nu i-o spuna lui Kurt. "M-am razgandit. Isabella era in Devoratori si nu m-am simtit in stare sa o las singura. Plus ca parintii mei mi-au spus clar ce credeau ei despre hotararea mea de a nu ma baga in Devoratori."
  Incerca sa ii evite privirea. Chestia era ca ea nu credea ca ar fi inteles de ce ea lasase ca parintii iei sa ia decizia aceea pentru ea. El fusese mereu atat de liber.
  
  Avusese acele mentalitati despre viata cu care viperina nu fusese de acord din prima. Pe masura ce invatase ce insemna a nu fi liber, ii daduse dreptate. Problema ei era ca era mult mai greu sa pun acele mentalitati in aplicare decat crezuse. Se certase cu parintii ei, destul de mult chiar, insa nu a putut sa renunte la ei pentru asta. Inghiti in sec, ridicandu-si ochii din pamant si intalnindu-i privirea lui Kurt.