Tandem

[Kurt F. Malfoy]

• Cap. III
  
  Mintea mea este fluida,curge continuu precum cascadele cele mai inalte,prabusindu-se din inaltimea geniului catre baza penibilului. Moleculele mele de hidrogen pot fi curate sau impure,depinde daca namolul cuvintelor lor imi influenteaza judecata si daca eu ma las influentat de ele,daca nu construiesc un baraj. Uneori ma scufund si aproape ca imi pierd respiratia,alteori lupt impotriva curentului,impotriva mea. Dar de data asta nu mai vroiam sa lupt. Curentii m-au purtat intr-un loc alb,rece,in care eram numai eu si umbra mea. Aceasta se contura langa mine,ca un geaman,ca un alter-ego viu. O versiune a mea mai neagra,mai murdara de namolul ignorantei. Imi arata incontinuu un loc,indreptandu-se inspre el in timp ce pasii lui lasau urme pe podeaua alba. Imi era scarba de ceea ce puteam deveni.
  L-am urmat fara a-mi pune semne de intrebare,caci ma simteam atras de o forta superioara mie. Din tavanul alb incepura sa cada fulgi imensi de zapada ce acopereau urmele lasate de insotitorul meu si care mi se lipeau de spate,contopindu-se cu cei precedenti. Simteam povara zapezii pe spate si am ingenuncheat,continuand sa il urmez pe eu cel intunecat. Fulgii de zapada de pe spate formara aripi,atat de puternice si de grele incat pentru o clipa m-am oprit sa imi trag sufletul.
  Eu sunt toxic? Imaginatia mea e distructiva,eu sunt distructiv? Nu,nu intotdeauna. Se spune ca ploaia acida este toxica,la fel si zapada care cade din cer sub diverse culori. Si daca aripile mele erau zapada alba,atunci de ce aripile celor pe care i-am intalnit erau diferite? Da,in cale ne iesisera trei barbati,care stateau cu spatele. Unul avea parul verde,altul rosu si cel din urma violet. Toti trei se intoarsera pe o parte dar stateau insa cu capul in asa fel incat sa nu le pot vedea chipurile. Unul din ei mi-a intins mana iar eu,impins de o dorinta inexplicabila,am vrut sa il prind de degete si sa ma las condus in lumea lor.
  Insa viata are cai intortocheata si drumuri accidentate. Aparatele medicilor erau mai puternice decat dorinta mea de a scapa de uman si de a ma uni cu inifinitul. Pieptul meu sari,parca impuns cu o mie de ace de lungimi diferite,din ce in ce mai ascutite. Inima incepu sa imi bata,cu o slaba durere iar ceea ce pentru o clipa fusese alb se transforma in intuneric.
  
  Stiti cat de greu este sa fugi de ingeri?
  
  Dupa cateva ore mi-am deschis ochii,cautand sa imi dau seama unde ma aflam. Corpul imi era acoperit cu o panza usoara iar in partea dreapta puteam observa draciile acelea,mecanismele care intr-un fel ma mai tineau in viata. Imi simteam plamanii lucrand,la fel si inima desi creierul parca imi lipsea. Imi lipsise intotdeauna insa acum cutia craniana parca suna ca si cum ar fi fost goala complet. Nu am inteles niciodata de ce ei te lasa sa traiesti cand tot ce vrei sa faci este sa mori. Eu,James Walters,eram dat in judecata,imi era foame si simteam cum tuburile de oxigen si perfuziile imi intrau in piele,sfredelindu-mi carnea.
  Un medic inalt,destul de tanar intra in salonul pe care il imparteam cu mine insumi. Ma privi oarecum ciudat si de abia atunci am auzit zgomotul pe care il faceam. Eram conectat la aparate si nu mi se dadea voie sa ma misc singur. Probabil ca asistentele se ocupasera de mine iar acum tot ce trebuia sa fac era sa zac ca o leguma si sa astept ziua recuperarii.
  '' Nu vorbiti,domnule.Ascultati-ma.'' incepu el,asezandu-se langa mine '' In urma accidentului ati suferit un politraumatism cranio-cerebral si ati fost supus unei operatii complicate.Ceea ce este mai grav consta in faptul ca timp de aproape cateva saptamani nu veti mai putea merge.Ati suferit rani grave la nivelul coloanei vertebrale si suntem nevoiti sa va anuntam ca daca nu aveti grija de dumneavoastra,s-ar putea sa nu va mai refaceti niciodata. Asa ca nu va agitati,totul va fi bine,daca faceti cum va spun.''
  Cuvintele lui imi trecura prin minte ca printr-un filtru si am inteles in final ca riscam sa raman paralizat. Mi-am dus mana la gat,intr-un gest instinctiv si am observat cicatricea care se intindea de la nivelul trunchiului cerebral pana intr-un punct,acest segment reprezentand ¼ din spate plus gat,semn ca lucrasera si la coloana,la nivel superior. O simpla masina sa faca un asemenea dezastru?Cu siguranta ca sanatatea mea fusese subreda si inainte de accident.
  Continua apoi spunandu-mi ca observase la nivelul creierului,in urma radiografiilor anumite probleme care tineau de psihiatrie,nu de neurochirurgie si vroiau ca apoi sa ma mute la salonul numarul 36. Salonul veselilor.
  Nu stiam exact cum sa primesc vestea. Viata mea nu era distrusa si totusi mai exista o urma de indoiala,Ghinionul pandea la usa dar si Norocul imi intindea o mana,exact ca in micul meu delir alb. L-am privit cumse departa apoi asistenta veni si imi facu o injectie care avea sa ma trimita din nou in tara viselor. De ce? Pentru ca imediat ce doctorul se intoarse cu spatele eu mi-am intins mainile si am vrut cu nerabdare sa ma deconectez de la aparate. Ei facusera o greseala,o greseala imensa! Eu eram bine,eram bine! Mai bine ca niciodata...Mincionosii,ipocritii...
  Mai ipocriti decat intunericul care imi cuprinse din nou ratiunea,realitatea,lasand subconstientul sa lucreze. Imi era teama de paralizie si totusi cate genii nu avusesera probleme? Eu aveam o problema ce tinea de psihologie,nu de psihiatrie. Nu eram nebun,niciodata nu fusesem. Nu in acel mod. Eu eram un ''anti-social'',recunosteam asta mai mult decat recunosteam ca omuletii verzi sunt la moda printre pustii de 14-17 ani,din zilele noastre. Totusi,cum arata oare o nava pe dinauntru?
  M-am trezit abia la miezul noptii.Dupa sunetul pe care il scotea fereastra,dupa racnetul ei dureros ,se parea ca incepuse ploaia iar stropii o loveau,o mutilau aproape. Imi simteam fiecare din cele doua globuri oculare impunse de o usturime puternica,semn ca dormisem ori prea mult,ori nu ma odihnisem prea bine. Am privit in jur,incepand sa analizez salonul. Opt paturi dispuse fata in fata,doua cate doua. Deci doua randuri a cate patru paturi pe fiecare. Eu ma aflam pe randul dinspre sud,patul numarul trei,aproape de fereastra,incurcat in tuburi,fire si perfuzii.
  Am continuat sa ascult zgomotul ploii in timp ce miliarde de intrebari imi invadau mintea.Aveam sa mai ies viu de aici?Locul semana cu o morga iar eu eram ultimul mort ramas inainte de a fi disecat,un mort viu pe care doctorii nebuni asteptau sa il deschida pentru a vedea de ce mai traia desi sufletul lui fusese ingropat de mult in pamantul negru ce gazduia esecurile,deziluziile si fantasmele ireale,ispite diavolesti menite sa te incante si sa iti fure inima. Mar frumos pe dinafara,putred pe dinauntru.
  Brusc insa,am auzit usa salonului deschizandu-se. Mi-am inchis ochii,vrand parca sa evit contactul de orice fel cu intrusul.Stiam ca era un om,un barbat fiindca ii auzeam pasii grei indreptandu-se spre mine,unghiile lui parca ar fi zgariat podeaua,ori talpile pline cu spini ce nu ii intrau in carne,ci distrugeau si zgariau tot ce reuseau sa atinga. Daca aveau sa ma atinga si pe mine? Aerul se rarefiase iar eu respiram din ce in ce mai greu. Fiecare por de pe suprafata pielii mele se inchise iar eu simteam fiori strabatandu-mi carnea care la in mod normal era rece dar inauntru ardea,fiecare celula reactionand la ceea ce auzeam si simteam. Incercam sa fac pe-a mortul si poate chiar am reusit pentru o clipa caci am auzit un piuit nefiresc venind dinspre aparate si o durere insuportabila in piept,aproape de inima. Am deschis ochii in urma socului iar irisul meu capata o culoare si mai inchisa cand se intalni cu ochii lui. Am tipat,prabusindu-ma pe perna. Imi veni ideea de a ma lasa prada lui,oricine sau orice ar fi fost. Nu imi mai era frica,poate era doar un inger negru,venit sa ma rascumpere din lumea asta murdara.
  
  A doua zi,cand doctorul intra,ma gasi pe marginea patului,rasfoind 'Santatea americana'. M-am ridicat in picioare,fiind liber,liber sa merg,sa ma desprind de legaturile care ma tineau lipit de statutul de bolnav.
  
  '' Domnule doctor,ati patit ceva? Pareti cam palid...''