Come as you are

[Artimei N. Denver]

Nu era asta cea mai arzatoare dorinta pe care o avusese in ultimile ore, dar este singura care se indeplinise. Vazuse reactia ei la apropiere si nu protesta cu vreo miscare atunci cind fata se daduse inapoi citiv pasi. Stia ca poate fi nesuferit uneori si nu ca ar spune ceva, doar ca egoul lui era urias si personalitatea puternica. Era o fata foarte educata desi nu vroia sa poarte cu el vreo discutie. I se vedea dezinteresul, dar ii place ca facea un efort pentru un idiot ca el. Da asa se simte in acel moment, un idiot. Habar nu avea de ce, nu facuse nimic rau, sau poate ca radacinile acelui sentiment erau anume acolo, in lipsa sa de actiune. In mod normal s-ar fi prezentat, i-ar fi adresat citeva complimente, dar el statea ca o stana de piatra si doar clipea dulce.

Cind se trezise la realitatea ea deja spusese cum se numeste si ii vazuse mina intinsa. O lua si o atinse usor cu buzele dupa care nu-i daduse drumul asa, cum ar fi trebuit sa faca. Imi pare rau pentru tine, Julieta. Ma numesc Arty, nu Romeo. Ii mai parea rau si de faptul ca avusese nenorocul sa-l intilnesca pe el, un fost viperin ce introduse spaima in multi colegi de casa si nu numai, dar ma rog vremurile se schimba si oamenii se schimba. Ei bine se schimba doar la suprafata, ei cred ca se schimba, dar in realitate esenta ramine aceeasi. Doar o camufleaza fara ca sa-si dea seama de acel lucru. Poate ca arata el a baiat de treaba, insa in esenta ramesese acelas monstru care ar dori sa aiba tot ce-si doreste, iar in acela moment el dorea sa nu se mai simta asa aiurea. Iar pierduse cuvintele undeva si nu le putea gasi, ii venea sa urle, dar si acesta fugise undeva, se pare ca doar atunci cind ea vorbeste el gaseste cuvintele si lasa gesturile intr-o parte.