Come as you are

[Artimei N. Denver]

Zimbetul i se largi cind auzise urmatoarele ei cuvinte. I se parea ca fata frustrata si dura pe care o intilnise acum citeva minute se evaporase undeva lasind in acel loc doar o domnisoara cu o naivitate si un curaj impresionant. Chiar nu era la locul ei faza cu „ce faci in padure”, cel putin el trebuia sa-i dea acea intrebare. Cit despre perfectiune. Ura acel cuvint, nu exista asa ceva. Fiecare lucru, fenomen si mai ales om are minusuri si minusuri inca foarte mari.

De ce ti se pare ca mi-ai dat impresia unei fete perfecte. Simplul fapt ca te afli aici la ora asta demonstreaza ca esti rebela. Plus ca acea perfcetiune nu exista, stii pentru ce indragim personele? Doar pentru defectele pe care le poseda si le fac sa fie dragute si chiar neajutorate. La drept vorbind am si eu multe defecte, imi place sa distrug, da o data am spart toate geamurile casei si fara magie, fiind foarte calm in acelas timp. Vorbise prea mult si prea filozofic in unele momente, dar asa era el cind se simtea stapin pe sine. Spune multe, aiurea si incerca sa fie cit mai relaxat pentru a lichida orice incordare ce ar fi putut exista intre el si interlocutorul lui, in acest caz, fermecatoarea lui interlocutoare.

Revenind la intrebarea ta... am decis sa ma dau batut in lupta pentru un somn bun cind am cazut a cincea oara de pe canapea, desi patul meu m-ar fi primit cu mare placere. Tu? Cum ai ajuns aici in mijlocul unei paduri in care ar tebui sa-ti fie teama sa intri ziua in amiza mare, nu inca la miezul noptii si vorbesti cu un baiat despre care nu stii mai nimic. Avea un ton mustrator, dar se abtinuse cu greu sa nu rida de dinsul.