Tandem

[Kurt F. Malfoy]

• Cap. IV
  
  Salonul 36 nu este tocmai ceea ce multi isi imagineaza. De-a lungul a douazeci si cinci de ani a fost considerat cel mai bine pazit salon din policlinica deoarece se afla in zona sectiei de psihiatrie.3 garzi care pazesc 24 din 24 usa din fier si cele doua gemulete minusculea ale ei. Garzile se schimba la fiecare opt ore iar bolnavilor nu le este dat sa iasa deloc din acel salon deoarece niciodata,nimeni nu i-ar mai fi putut aduce inapoi. Era o inchisoare intre patru pereti. Era ceva ce nimeni nu si-ar fi dorit. Iar norocosul de mine tocmai acolo ajunsese deoarece hazardul avea planuri mari .Asa simteam,asa vroiam sa simt. Era totusi o certitudine oarecum divina.
  Doctorii m-au adus acolo pentru a nu ma tine la gramada cu ceilalti si pentru ca starea mea psiho-emotionala ii ingrijora. La doua ore dupa ce mi-am recapatat mersul am lovit doua asistente care incercasera sa ma anestezieze apoi am inceput sa plang ca un copil de cinci ani pentru ca in final sa ajung sa flirtez cu una din ele. Acest nou comportament al meu ma speria si ma facea sa imi pun semne de intrebare cu privire la sanatatea mea,la ceea ce insemnam eu. Imi era frica de ce as mai fi putut face fiindca stiam ca eram in stare si de imposibil daca asta mi-as fi dorit. Intotdeauna am dus telurile mele pana la capat,indiferent de natura lor si de ceea ce ma motiva sa merg mai departe. Deocamdata telul meu era sa supravietuiesc salonului 36.
  Cand m-au adus acolo,am fost intampinat de o lumina puternica,naturala. Salonul era amenajat precum camera unui hotel de cinci stele din Las Vegas. Televizor,4 canapele si tot atatea fotolii,radio,covor moale si pereti vopsiti in nuante placute de verde si bleumarin. Nu se compara cu nimic din ceea ce imi imaginasem si imi reamintea oarecum de visul meu. Incepusem sa ma intreb daca nu cumva o parte din mine inca mai purta aripile de zapada. Doctorul ma intreba daca imi place locul si i-am oferit un raspuns afirmativ,sincer. Totusi,o usoara urma de incertitudine delicata ma facea sa ma gandesc mai atent la ce insemna numele meu in acea clipa,daca eram James Walters,scriitorul,ori James Walters,pacientul. Vroiam sa cred ca ma aflam undeva la mijloc.
  M-au lasat acolo,undeva intre teama si entuziasm. Ma gandeam ca macar aici voi gasi oameni exact ca mine. Trebuie sa fi putin nebun sa incepi sa scrii si sa ajungi la stadiul de maniac atunci cand incepi sa castigi bani din asta,cand a scrie este egal cu a trai. Doar un nebun ar trai doar din scris,doar un om prins intre realitate si lumea lui si-ar indeparta persoanele din jur,persoanele dragi in special,si si-ar imbratisa copilasii imaginari,pe care i-ar creste si i-ar ucide in fiecare carte noua pe care o scria. Dar nebunia inseamna si curaj. Un om curajos este nebun si invers,fiindca poate face orice,fara a privi in urma,fara pic de regrete. Eu nu simteam neaparat ca eram incercat de regrete ci mai degraba o ultima farama de umanitate din mine striga din toti rarunchii dar o auzeam numai cand doream. Greseam,oare? Cu siguranta!
  Pentru aproximativ doua ore am crezut ca sunt singur in salon insa apoi am observat o camasa aruncata undeva pe spatarului unui fotoliu si m-am decis sa cotrobai prin lucruri. Am deschis primul sertar pe care l-am gasit,curios fiind sa ma documentez cu privire la cel sau cei cu care aveam sa impart salonul. Am gasit cateva coji de seminte de dovleac,un pachet de Pall Mall si o bratara pe care scria 'Susie'. Probabil vreun familist convins,genul de persoana pe care nu o voi putea integele vreodata?
  Parca ceva putermic,parca o forta supranaturala m-a facut sa scot un sunet,un geamat scurt. Mi-am simtit mainile prinse ca intr-un cleste,de alte maini,tot ale unui barbat. M-am intors si am observat un domn mai inalt decat mine,ce purta un tatuaj rosu in forma de cruce,pe gat. Ochii lui ma priveau sfidator si imi aducea aminte cumva de liderii gastilor de strada,doar ca era mult mai rau. Nu parea sa fie un pusti care se dadea lider. Era un lider,era nascut sa conduca. Mi-as fi dorit sa-i sarut talpile si sa il rog sa ma primeasca sub aripa lui,ca pe un Mesia dar chiar inainte sa ii pot spune ceva,imi dadu drumul.
  '' Carlos.'' l-am auzit rostind,cu un accent mexican extrem de puternic,de evident
  '' Poftim?'' i-am replicat nedumerit
  '' Ma numesc Carlos. Tu trebuie sa fi ala care a inceput sa umble brusc. Mi-a adus aminte de invierea lui Lazar,intr-un fel.''
  Imi placea de el. Mi-ar fi putut lua viata dintr-o miscare,fiind bine facut si imprevizibil dar ceva ma facea sa il gasesc mai degraba o victima a persecutiilor,un geniu care se refugiase in religie doar pentru a-si tine departe intelectul superior de cei care vroiau sa ii impurifice gandirea cu idei care nu erau la locul lor. Semana cu un criminal pocait,cu cineva pe care il cunoscusem. Il simteam rupandu-se din mine,il simteam oarecum facand parte din mine si asta ma ingrijora. Nu iubisem niciodata un barbat,nu ma simtisem niciodata atras de unul insa acest domn avea un aer atat de pios si de animalic,in acelasi timp.
  '' Eu sunt James.''
  '' Stiu. Stiam ca vei veni intr-o zi sa ma salvezi pe mine si pe ei...''
  L-am privit usor nedumerit si de abia atunci cand am vazut asistenta intrand cu o tava plina cu mancare mi-am reamintit ca ma aflam in Minnesota,intr-o policlinica,la sectia de psihiatrie,in odiosul salon 36. Si ca ma aflam fata in fata cu un nebun. Dar ceva din nebunia lui mi se transmise si mie ori invers. Privindu-i trasaturile frumos conturate,parul saten-roscat si ochii stralucitori precum o flacara eterna,am realizat ca nu ma cunosteam pe mine si ca ma puteam indragosti pana si de un cersetor mai aratos. As fi vrut sa il ating acolo,sub privirile asistentei,si sa ne imprietenim asa,ca intre baieti,insa am renuntat cand am auzit vocea femeii.
  '' Vad ca v-ati cunoscut,tu si micutul Carlos. Ii vei intalni si pe ceilalti doi,nu te teme.'' apoi intinzandu-i o bucata de ciocolata precum preotul care oferea paine si vin,de Pasti - bucata pe care o primise cu o satisfactie aparte - il intreba '' Unde sunt ceilalti doi,baiete?''
  '' Nu stiu. Primul a plecat azi dimineata. S-a ascuns undeva pe aici. Iar celalalt... doarme ca de obicei,presupun.''
  Asistenta ne lasa mancarea si se retrase,notand ceva pe un carnetel apoi Carlos se urca pe pervaz,continuand sa molfaie ciocolata care i se incleia pe dinti,pe care o savura centimetru cu centimetru,de parca era prima oara cand manca. M-am alaturat lui,imbratisandu-l strans. Recunoscusem cata nevoie avea acea creatura de intelegere si libertate,deopotriva. Cand m-a primit in bratele lui am simtit o moleseala dulce punand stapanire pe mine si m-am topit sub atingerea lui. Il recunosteam ca pe un frate,ca pe un alter ego. Era atat de placut sa te simti pe tine!
  
  Orele au trecut,eu pe jumatate adormit in bratele lui,eu cuprins in lumea viselor si atunci s-a intamplat. Aripile incepura sa ma apese din nou,sa imi zdrobeasca spatele,undeva adanc in subconstient si am recunoscut ingerul care imi intinse mana,care dorise sa ma ia cu el. Oh,parul lui rosu si cele patru puncte de pe gat!
  
  M-am trezit undeva la miezul noptii,cu fata inspre tavan si o durere incomparabila intre omoplati. Mi-as fi dorit sa fi aterizat macar pe moale. Probabil ca ma rostogolisem si cazusem de pe pervaz. Mexicanul nu era langa mine,probabil ca se afla undeva prin apropiere,in alt salon sau in cabinetul doctorului. Ceva ma intriga totusi. Daca nu aveam voie sa iesim si salonul era pazit,atunci cum de ceilalti doi,si uneori chiar si Carlos puteau sa iasa bine-merci oricand pofteau? Tratamentul preferential nu m-a incantat niciodata fiindca fusesem de cateva ori dispus sa il accept si eu din partea lui Lizzie. In final il acceptasem si poate asta ma dusese in acel stadiu de marioneta mica si proasta care nu reusise sa riposteze decat in clipa in care rabdarea ajunsese la limita. Imi era mila de mine acum? Parca nebunii nu aveau regrete.
  Firul gandurilor imi fu intrerupt de un sunet ciudat. Sunetul pe care il scoate carligul unei undite cand se loveste de apa,cu tot cu momeala,sunetul pe care il scoate o ata intinsa la maxim. Ma simteam ca o prada care ar fi trebuit sa muste,sa se hraneasca si sa fie prinsa de catre pescar. Mintea mea fluida,care curgea la nesfarsit,acea cascada rece imi juca oare feste? Sunt un somon care inoata catre izvoare,catre locuri cu apa rece,de munte. Imi voi depunde ouale,cunostintele si apoi probabil voi muri. Viata mea ma sperie fiindca e greu de trait,fiindca are un viitor nesigur,incert. Ca orice viata,de altfel. La naiba,fac parte din regnul animal,dar nu sunt un om. Sunt mai degraba un flagel cu maini,picioare si chip. Te asteapta evolutia,baiete!
  Mi-am ridicat privirea si am observat acel yo-yo portocaliu rostogolindu-se in sus si in jos,taind aerul in doua,atat de brusc si de rapid,ca si cum un cutit ar fi fost introdus iar si iar in inima victimei. Imi amintea de Psycho a lui Hitchcock. Frumos film,pacat ca eu ma confruntam cu realitatea. Lumina era inca aprinsa asa ca am putut observa si parul verde,probabil candva blond a celui care se juca. Talpile lui loveau podeaua ritmic,miscand ata yo-yo-ului in acelasi ritm. Era o melodie pe doua picioare si ma facea sa imi amintesc de cineva pe care il stiam. Acelasi sentiment de familiaritate ca si in cazul lui Carlos. Oh,da,pe unde o fi umbland micul meu mexican?
  '' Eu's Jack. Sa traiesti. Ia zi,o sa stai toata viata pe podea,facandu-ti ochii binoclu inspre tavan? Daca e sa cauti avioane de razboi,sa stii ca are ''mosul'' in sertar. Langa punga cu seminte de dovleac.''
  L-am privit nedumerit si m-am intrebat cum de reusisem sa ma apropii de o persoana ca el? Il stiam undeva sub pielea mea,era un efect instant,ca si cum mi-ai fi facut un tatuaj pe care nu il mai puteam scoate,un tatuaj permanent dar atat de nepotrivit. Imi era mila de el pentru ca parea cu adevarat bolnav. Oh,si cum privea acea jucarie stupida,de parca toata viata lui atarna de acel fir care se rotea. Sus,jos. Uneori traiectoria devia iar Jack trantea yo-yo-ul de pamant,facandu-ma sa tresar. Ma asteptam sa se desprinda de pe fotoliu si sa vina,sa dea in mine,ca un tanar care isi lovea proaspata sotie. Dar nu. El ramanea acolo,il reasambla si isi zicea ca ce o fi,o fi.
  M-am ridicat incet,durerea de spate accentuandu-se,mai puternic decat in bratele lui Carlos sau decat in clipa in care m-am trezit. Primul cunoscut aparu imediat,purtand un sombrero. Nu reuseam sa imi dau seama de unde veneau si cum plecau inapoi in locul lor. Pareau niste fantasme,dar cand ii atingeam,erau acolo - caci pe Jack l-am atins din greseala cand am vrut sa iau un pahar cu apa. Carnea lor,atat de moale,ingrijorator de catifelata si de alba,cu exceptia mexicanului care parea totusi mai bronzat decat palidul si scheleticul baiat cu parul verde,ma facea sa ma intreb in ce cosmar frumos aterizasem? Oh,un cosmar viu!
  '' Voi doi ati forma un cuplu pe cinste,stii?'' spuse brusc cel din urma
  '' Ay,ay,ay...No me digas nada! Esti doar un simplu pierde-vara. Mereu ai fost.''
  ''Desi m-am nascut toamna,in Pennsylvania.''
  Cand am auzit cuvintele lui Jack o mica amintire isi facu loc in mintea mea,intr-un mod agresiv,atat de brusc incat am simtit nevoia sa stau jos.Jack...Pennsylvania? Dar avusesem un personaj cu acest nume,din acel stat. Oare sa-mi fi citit cartile si acum sa rada de bine,sa bata apropos-uri? Nu,nu credeam ca era posibil. Pentru moment m-am decis sa consider ca era doar o coincidenta si sa las totul asa cum era. Totusi,in clipa in care l-am auzit pe Carlos urandu-ne noapte buna,mi-am amintit de mica mea nelamurire,sperand sa nu fiu judecat pentru ceea ce ma intrebam inca de dupa-amiaza :
  '' Cum iesiti si intrati,fara sa va vada nimeni?''
  Amandoi se intoarsera catre mine si incepura sa rada si pentru prima oara cel cu parul verzui se desprinse de pe spatarul fotoliului unde statuse cocotat si cu miscari bruste si rapide,asemanatoare cu cele ale unui paianjen,veni inspre mine,privindu-ma cu ochi mari si ranjet satanic.
  '' Te credeam mai destept,scriitorule. Ei au o usa,noi avem o gura de aerisire. Degeaba te holbezi la tavan?''
  Si avea dreptate. Grilajul era dat la o parte iar ei probabil cunosteau acel labirint al policlinicii pentru a sti cum sa ajunga unde vroiau si cand vroiau,ce scurtaturi existau si cum sa evite pericolele. Aflasem de la mexican ca era acolo de 4 ani iar celalalt de aproximativ 2. Deci avusesera destul timp sa isi puna la punct cunostintele cu privire la planul institutiei si sa reuseasca cu usurinta sa duca de nas doctorii care intotdeauna spusesera ca nimeni,niciodata,nu evadase din salonul 36. Eventual asistenta care venise sa ne aduca de mancare era mana-n mana cu ei.
  Am auzit un zgomot venind de undeva de sus,eu inca avand privirea atintita spre tavan. O silueta mai subtire decat cea a lui Jack se contura pentru o clipa apoi aceasta facu un contact nepotrivit de direct si de dureros cu solul. L-am auzit gemand pentru o clipa.Venise exact din aerisire si era plin de praf si funingine. De cureaua pantalonilor avea legat un saculet mic,plin cu bomboane de diferite culori si arome. Tenul lui ars de soare,cu pori inchisi - un ten galbui,de om bolnav si oropsit - imi dadea de inteles ca avea in jur de patruzeci-cincizeci de ani. Ne arata captura lui,bomboanele acelea,cu o mandrie anormala,ca si cum un copil i-ar fi aratat maica-sii ce desen frumos realizase.
  '' Si el e Ralph,''mosul''.'' rosti Jack
  Noul sosit ma privi cu ochi mari,intinzandu-mi punguta. Zambetul lui era la fel de dulce si nevinovat ca a unui bebelus asa ca nu l-am putut refuza. Ceilalti doi rasera si ridicara din umeri,servindu-se deasemeni. Brusc,intelesesem ca nu mai eram singur si ca apartineam unui grup. Brusc,aveam o familie.