Come as you are

[Artimei N. Denver]

Ajunsesera la malul lacului. Ii lasa mina fetei si se asezase pe vine punind o mina pe suprafata lucioasa a apei, oglinda perfecta nu doar a lucrurilor care se aflau in exterior, dar si a interiolului unei persoane sau a unui obiect. Soptise ceva pe care fata oricum nu avea sa-l inteleaga, era o micuta vraja, o ghidusie inventata de el si colegii lui. Din apa au inceput sa para una cite una pietre mare slefuite cu cea mai mare grija de torentii racorosi ai riurilor, erau perfect netede si foarte lunecoase, dar macar avea o suprafata plata. Pasise pe prima piatra si ii sintinse mina.

Spea ca nu te temi sa mergi pe ele, se tin bine, si daca o sa te luneci nu-ti voi permite sa cazi. Un zimbet cald i se asternuse pe buze. Isi amintea foarte bine de fiecare moment legat de pietrele alea, de cum le-au pus acolo, cum le-au camuflat, cum nu mergea vraja la un moment dat si trebuiau sa innoate prin lac in noiembrie cind gheata era foarte subtire si multe, mult altele.

Se uita in ochii fetei si incepea sa-i placa din ce in ce mai mult de ea. Un sentiment unic, pe care-l crezuse pierdut reinviase in sufletul lui. Instincul de a o proteja se acufunda in fiecare secunda. O apuca de mina si i se parea ca este mult prea fragila ca sa se apere de una singura. Nu stia de ce se gindea la toate acestea, dar stia un singur lucru, nu era totul tocmai in regula in legatura cu acea fata.