never let anyone know your weaknesses

[Arlin van Iver]

• Isi musca buza inferioara, privindu-l pe sub sprancene dupa care zambi.
  "Poate ne miscam fundurile de aici fiindca tremur, si chiar as vrea sa ajung acasa."spuse ea prinzandu-si umerii intr-o imbratisare usoara, frecand in jos si-n sus, mainile pe gardiganul gri, gros si rece.
  
  Se astepta ca soarele sa iasa din clipa in clipa. Nu se asteptase sa-l intalneasca pe Klaus. Nu in asemenea conditii. Poate la ceainarie, sau acasa, sau oriunde si cand ea se simtea bine fara vreo rana vizibila, fara sa arate de ca si cum urma sa arunce cu pietre in el.
  
  O lua la picior privind in stanga si-n dreapta. Se simtea extrem de ciudat. Stia toate reflexele lui Klaus. Deci nu vroia sa-si imagineze ce urma s afaca daca se impiedica sau daca aluneca pe vreo piatra. Oricum toate erau cam ude si se putea intampla si asta. Si-ar asumat riscul, numai pentru a-l simti din nou aproape. Desi amandoi aratau ca niste nevastuici pleostite, simteau ceva si nu vroiau sa lase sa iasa nimic. Din nestiinta impartasirii sentimenteleor probabil.