Cicatricea lunii II

[Lisa Parker]

Peisajului putin straniu i se adaugase raceala serii, iar noi inca nu facusem planurile. De fapt, nu stiam nici macar ce o sa facem acolo, daca o sa ramanem, cat timp si de ce. Nici unul dintre ei nu se spunea ce sau cine anume ne urmarea, de ce si cum am putea scapa. Nu stiam nici ce facusem ca sa meritam un asemenea tratament - baietii nu erau foarte prietenosi cand ii intrebam ceva. Insa era ceva. Ceva ce nu-mi dadea pace. Oare toata aceasta nebunia avea vreo legatura cu cicatricea noastra? De ce o aveam amandoua? Ce insemna? Cine ne-o facuse?
Toate aceste intrebari aveau sa-si gaseasca intr-un final raspunsul. Dar cu siguranta nu acum. Toti eram stresati si cu toate simturile active, gata de orice. Sau poate nu...

Stand sub copacul care urma sa ne gazduiasca, mi-au venit in cap o gramada de amintiri. Incepusem sa ma indoiesc de propria familie. Erau ei ceea ce spuneau ca sunt? Erau toti cei din jurul meu ceea ce pretindeau? Vantul adia usor si imi ravasea parul, amintindu-mi ca totusi nu sunt singura care are nevoie de raspunsuri la multele intrebari. Am scrutat cu o privire padurea si am zarit-o pe Mina, undeva mai departe, langa Flinn. Nu-mi putea da bine seama ce se intampla dar stiam sigur ca nu era de bine. Cu toate astea, aveau sa se descurce, nu aveau de nevoie de cineva care sa ii ia la intrebari, si mai ales acum cand toate erau cu susul in jos.
Nu-l mai vazusem pe Bruno de cateva zile. Era deja timpul sa revina si sa ne dea vestile cu privire la ceea ce in jurul nostru. Sau cel putin unde Dumnezeu ne afla in imensa Padure a lui Dean.
Da, era un inceput dar de care fel? Nu puteai nici ghici ce se intampla in urmatoarele minute, daramite in urmatoarele ore, iar asta ne ingreuna munca. Trebuia sa stim unde suntem ca sa putem face "planurile de bataie".

Un straniu sentiment ma cutremura acum, lasandu-ma intr-o stare de agitatie greu de descris. Imi venea sa pun sapte mii de intrebari, si cred ca m-as fi multumit si cu un singur raspuns, dar daca deschideam gura, riscam sa primesc o cautatura urata sau chiar un raspuns usturator.
Dupa cateva minute de stat si primit la stele, JJ isi facuse aparitia in fata mea. Uram faptul ca se misca atat de repede. Putea foarte bine sa scape de orice si puteam face pariu ca si el ura faptul ca trebuise sa stea dupa noi tot drumul. Insa nu spuse nimic. Pana acum...
-De ce nu intri? Se face rece? Avea o privire pierduta, cu o usoara urma de ingrijorare.
-Mi-e bine. Dar tu?
Acel fior ma luase din nou, de data asta mult mai puternic, apasat si provocand o durere surda de cap. Vantul isi mari viteza acum, amestecand in capul meu toate ideile din capul meu.
-Eu ce? Nu intru, cineva trebuie sa stea de paza si vad ca Flinn are treaba. Spuse, el privind inspre Flinn si Mina, cu o oarecare mila. Oare cum o sa le fie? E mai greu, dat fiind cine sunteti voi...
-Cine suntem? Am intrebat eu cu o curiozitate prea accentuata.
-Altadata...