Cicatricea lunii II

[Lisa Parker]

Vantul adia usor, dand o senzatie de apasare si sufocare. Asta se aduna la scena putin ciudata ce mi se desfasura in fata. Intr-un fel ii dadeam dreptate lui Flinn, dsr si el facuse la fel, deci nu ar trebui sa scoata nici un sunet de protest. Cu toate astea, ceva il macina de ceva vreme. El nu isi facea griji pentru nimeni, insa in aceste saptamani, isi facuse pentru mine si Mina cat pentru toata viata. Ma facea sa incerc incontinuu sa aflu ce anume se petrece dar dupa ceea ce spusese mai devreme, imi era cam greu. Deci noi 2 eram totusi cineva. Sau cineva avea treaba cu noi.
Ma pierdusem incet in ganduri incercand sa-mi amintesc daca facusem vreodata ceva. Dar n-am gasit nici un indiciu, mereu avusesem grija pe cine suparam. Dar Mina? De ea nu mai stiam de ceva timp aproape nimic. Si nici nu apucasem sa trecem in revista vietiile noastre de cand ne vazusem ultima oara. Iar acum chiar ca nu mai gaseai putin timp, cel putin nu fara unul dintre ei pe langa noi, tragand insistent cu urechea. Cel mai adesea JJ, el si abilitatile lui extra-prea-in-plus. Cateodata erau chiar enervante, prea nelalocul lor, prea implicate in vietiile noastre.

Acum, Mina si Flinn erau pe cale de a face o gresala, insa nu-mi pasa, atata timp cat erau fericiti, iar Mina era in siguranta. Insa toata lumea uita un amnanunt. Acesti devoratori iubeau o singura data cat pentru toata viata. Si tare greu isi iroseau sansa aceea. Asta ma facea sa cred si ca Mina ar fi speciala, altfel nu s-ar fi ales cu astfel de tratament. Aerul curat si rece al noptii ma trezi din ganduri si ma pusese din nou in fata scenei decisive. Cum JJ era adeptul chestiilor "pe fata", acum era momenbtul ca Flinn sa-si dezvaluie talentul de convingere. Acesta inca mai avea mana lui JJ bine pusa pe gat, dar nu parea sa insufle panica. Avea o figura impasibila, greu de descris in cuvinte. I se citea o usoara urma de teama doar atunci cand se uita la mine sau Mina. Insa era clar ca stia si el, nu noi sa fim in bataia focului in noaptea aceea.
-Acum chiar nu e momentul sa va marcati teritoriul, ce-ar fi sa facem un foc mai bine? Mina dardaie iar eu cred c-o sa o urmez in putin timp.
Nu parura sa-mi dea prea multa atentie mie cat vorbelor mele. Amndoi luara o pozitie de drept si executara ca doi robotei fara creier automatizat propriu. Aveau doar telecomanda si asta imi convenea. Nu stiam foarte bine ce sa fac, dar faceam tot posibilul sa aflu. Flinn isi abtinea o tuse seaca, in timp ce JJ aducea un brat mare cu lemne.
La naiba cu viteza lui! gandeam eu si ma indreptam spre el, incercand sa-l ajut. Imi oferi drept multumesc o privire calda si plina de inteles, si mi-a inmanat cateva dintre crengi.
In cateva minute aveam deja un foc mare, care emana o caldura ademenitoare. Bruno isi facuse aparitia cu un animal jupui, care ar fi trebuit sa fie cina, insa mie imi pierise pofta cand am vazut bietul animal...
Totusi, am fost singura, ceilalti mancand pe saturate, pana la ultimele bucatele. Simteam din nou acel fior, de data asta insotit de durerea insuportabila a cicatricii. Vazand ca nu era bine, JJ se posta in spatele meu, langa un copac si ma puse sa stau jos, sprijinita de el. Racoarea incerca sa-mi repuna creirul in functiune, insa acesta refuza categoric. Era bine. Frigul combinat cu caldura si enegia venita de la JJ faceau o echipa buna.
Am cascat lung si mi-am lasat capul pe umarul lui. In cateva minute am adrormit, ascultand suntele padurii, care parca te chemau la ele, cu jalnice strigate de animale. Avea sa fie bine atata timp cat stateam cu totii laolalta. Asa ne puteam apara dar si ajuta atunci cand era nevoie, consola atunci cand ceream.



Un zambet cald, o adiere de vant.