Cicatricea lunii II

[Mina Fabienne Potter]

Noaptea venise cu pasi repezi. In timp ce isi pierdeau timpul in jurul acelui foc care le transmitea o senzatie de caldura foarte puternica, prin mintea fostei soimite incepura sa se plimbe o gramada de ganduri. Se uita inspre prietena ei Lisa si o vazu pe aceasta cum atipise stand cu capul pe umarul lui JJ. Vantul adia incet, racoros, ca si cum si el ar fi fost obosit dupa o asemenea zi calduroasa si lunga. Parul Minei era atins nu numai de aerul cel bland, ci si de mana lui Flinn care se plimba alene prin buclele ei. Inchise putin ochii, savurand acel moment, si trase aer puternic in piept. Briza padurii o facea sa se simta intotdeauna foarte bine si in siguranta, insa acum ca Flinn o mangaia duios se simtea si mai protejata. Acesta isi apropie capul de urechea ei si Mina simti un fior pe sina spinarii. Zambi in sinea ei si scoase un mic sunet. Flinn incepu sa ii sopteasca ceva la ureche:
-Fab...stii, eu...
Atat apuca fata sa prinda, deoarece JJ fu in urmatorul moment in picioare, Bruno urmandu-l indeaproape. Capul Lisei cazu de pe umarul lui JJ cand acesta se ridica, si acum cazu lin, ca o frunza pe pamant, trezindu-se instantaneu. JJ se apropie de Mina si o prinse de brat, ridicand-o atat de brusc, incat aceasta se sperie. Flinn se ridica si el in picioare si ii arunca lui JJ o privire ucigatoare. Vru sa faca un pas, insa Bruno i se posta in fata Devoratorului si in ochii i se putea citi cat era de calm. Mina se uita la JJ, apoi la Lisa care acum statea in picioare si nu stia ce se petrece aici.
-Trebuie sa ne miscam, se auzi vocea lui JJ.
-Trebuie sa gasim neaparat medalioanele, zise si Bruno.
-De ce trebuie sa ne miscam, si ce medalioane? Ce se petrece aici, oameni buni? intreba Mina facad ochii mari si rugandu-l pe JJ din priviri sa desfaca stransoarea. Mana lui incepu sa cada de pe bratul ei, asta insemnand ca acesta intelesese ceea ce ea ii transmise. Flinn se posta in urmatorul moment in spatele ei, si o prinse dragastos de talie, intreband-o daca este bine. Ea ii raspunse cu un zambet si Flinn o saruta incet pe obraz. Mina simti din nou acea senzatie furnicatoare pe sira spinarii. De fiecare daca cand acesta o atingea, fie si pentru cateva secunde, toti senzorii fetei se activau. Acum insa, simtea si altceva pe langa acest lucru. Cicatricea de pe mana incepu sa o arda din nou si o atinse in treacat. Proasta idee. Simti cum cade intr-o stare de lesin si in urmatorul moment se afla intr-o curte imensa. Vremea de afara era oribila. Nu se putea vedea decat luna, iar tunetele si fulgerele nu lipseau din peisaj. Fosta soimita se intoarse si vazu ca in spatele ei se afla un ditamai palatul, scos parca dintr-o poveste horror. Se cutremura la gandul acesta, ea niciodata avand prea multe tangente cu lumea horror. Brusc imaginea se schimba si Mina se afla acum intr-o camera in care era un barbat. Nu ii putea deslusi fata din cauza ca acesta statea cu spatele, jucandu-se cu doua fetite. Una era un bebelus scump de vreo 2 ani, iar cealalta era sora ei mai mare care radea si se amuza pe seama ei. Mina vru sa se apropie, cand usa din spatel ei se deschise si niste oameni imbracati in robe negre au tabarat pe usa si s-au apropiat de tata si fetele lui.
Fata deschise ochii si vazu ca acum se afla in Padurea lui Dean, cu bratele lui Flinn in jurul ei.
-Doamne, Fab, esti bine? Ne-ai tras o sperietura sora cu Moartea.
-D-da, sunt bine. Lisa...Unde e Lisa? Vreau sa vorbesc cu ea.
-Lisa e cu JJ acum, se auzi o voce blanda, pe care aceasta presupuse ca era a lui Bruno.
-Ce s-a intamplat? se interesa Flinn.
Mina isi afunda ochii intr-ai lui si nu stia daca sa ii spuna sau mai bine sa pastreze secretul. Avea atatea intrebari. Trebuia neaparat sa ii spuna Lisei despre ceea ce visase, sau ce vazuse chiar. Oare cine erau acei oameni? Cu ce au gresit ei, de au venit oamenii imbracati in robe negre dupa ei? Lisa. De ea avea cea mai mare nevoie acum. Insa se parea ca aceasta lipsea momentan. Fostaa soimita isi trecu mana prin par si il stranse pe Flinn la pieptul sau.
-Nimic, sunt bine, multumesc, ii raspunse, urandu-se pe sine ca trebuie sa ii ascunda asa ceva.

In tot acest timp Bruno se pare ca ii privise. Nu stia ce ascunde acel om, insa ceva nu era de bine in legatura cu el. Era tot timpul prea calm si parca purta pe umeri o povara uriasa. Sau un secret nedescoperit de nimeni. Ceva o facuu sa creada ca ceea ce stia Bruno le va putea ajuta pe ea si pe prietena ei Lisa. Privirea aceea verzuie ii aducea aminte de cineva, i se parea foarte cunoscuta, simtea un deja-vu de fiecare data cand il privea in ochi. Si nu, nu era doar imaginatia ei, chiar daca aceasta putea atinge limite foarte mari. Stia, pur si simplu stia ca omul acela are ceva legatura ci cicatricea si cu tot ceea ce li se intampla lor.