field of innocence

[Scarlett Soul]

"Prea multă lume ... " își spuse brusc, încercând să se elibereze de câteva priviri atente. Nu mai vorbea atât de mult și nici nu o mai interesau toate cele, așa cum fusese înainte. Îi era teamă de reacția celor care o știau și înainte, de paralela pe care aveau să o facă între Scarlett cea din trecut și cea de acum. Se maturizase, avea umerii mai lați, iar picioarele i se lungiseră, subtiindu-se ... și , ochii aceia își pierduseră sclipirea, copilăria de altă dată. Erau liniștiți, ca și cum cunoscuseră prea multe pentru cei 16 ani ai fetei.

Își amintea ce îi spusese Isabella, îi văzuse surprinderea și chiar căldură cu care o primise, dar nu reacționase imediat și în mod evident nu îi făcuse pe plac șefei de casă. Probabil se așteptase la mai multă bună-voință sau măcar la un zâmbet, căci Scarlett nu îi oferise nici unul.

Era atât de obosită, încât se simțea tentată să închidă ochii și să se piardă în lume, să hoinărească prin cine știe ce vise ciudate și să nu se mai trezească doar târziu, în noapte.
- Deci ... Scarlett.Auzi cum cineva îi atrage atenția.
"Subtil mod de a spune că sunt o nesimțită pentru că nu mă ostenesc să-i ciunosc" se gândi ea, în vreme ce se hotărî să se prezinte tuturor, în parte.

- Kurt, nu-i așa ? am auzit multe despre tine.

Nu era sigură că o auzise. Oare de cât timp tăcea ? Și cât timp trecuse ? Ultima oară când își amintea să îi aibă alături era când se întâlniseră pe străduță aceea aglomerată. Ce căuta aici ? Era complet confuză văzându-i pe fiecare cum cântau. Îi era rușine de comportamentul ei, așa că se așeză lângă Alice și începu la rândul ei să cânte, sperând că nimeni nu îi observase absența.