fear of the dark

[Ophelia Tristesse]

Strazile ingramadite de Incuiati ii provocau o reactie puternic organica; simplul act al respiratiei devenea, in prezenta lor, un proces greoi si anevoios, parca subliniand incompatibilitatea dintre fiinta ei si monstruozitatea acelei lumi.
Vulnerabilitatea aproape innebunitoare a acelor gramajoare de oase, zidite in formele cele mai grotesti, a caror puls mecanic ar putea fi atat de usor de oprit cu o simpla miscare a baghetei sale.
Privindu-i, Ophelia se lasa prada unei torturi placute: imaginea a zeci de chipuri terifiate de constientizarea efemeritatii lor, rugaminti fierbinti de a li se permite continuitatea unei trairi atat de casante, dublate de o moralitate inadecvata, o latura a personalitatii sale pe care incerca cu intensitate sa o reprime.

Captiva reveriei sale bolnavicioase, pierdu atat notiunea spatiului cat si a timpului si se trezi in apropierea unui tanar inalt, cu un chip vag familiar, dar pe care, fara a avea vreun fundament, il asocie instinctiv cu lumea magiei.
Il privi usor tematoare, dar se apropie de banca pe care acesta era asezat.
Ochii sai negri pareau tulburati de un adanc conflict interior, atat de intens incat, privindu-i, acel amalgam de emotii ii strabatu fiinta, lasandu-i un sentiment de usoara tristete si parere de rau.
Isi aprinse o tigara si printre rotocoalele de fum, sopti: Uneori as da orice sa pot evada.