pay to play

[Lexie Stryder]

pay to play

I'll write down everything I've learned
and edit down to a single word: love.
me and ROBB

• Lexie ieşi din pivniţa viperinilor cu un ciudat sentiment de tristeţe că pleacă din nou de la castel. Cu toate că, în timp ce stătuse singură în castelul pustiu, voise să se întoarcă în Hogsmeade, acum parcă ar mai fii tras de timp, ca şi cum nu o lăsa inima să părăsească din nou acel loc. Şi totuşi, în mintea ei totul era amplificat în acel moment, pentru că nimic nu era chiar atât de dramatic. Locuia în Hogsmeade, nu îi era greu să se întoarcă la castel chiar şi pentru câteva ore.
  
  Se găsi pe coridorul grandios care te întâmpina când intrai in castel, însă ea ieşi afară, fără să privească înapoi. Aştepta cu drag momentul în care se va întoarce acolo şi castelul va fi plin de colegii ei, unii cu care nu se mai întâlnise de aproape două luni. Merse pe jos până la marginea Pădurii Interzise, apoi ocoli lacul şi ieşi de pe domeniile castelului. Ajunse la cele două plăcuţe care arătau în două direcţii opuse, bătute pe un stâlp înalt de lemn. Pe una scria clar, cu litere negre, simple 'Hogwarts', iar pe cealaltă 'Hogsmeade'.
  
  Lexie schiţă un zâmbet, însă prefera Dispariţia în favoarea plimbării până in satucul în care locuia. Apăru chiar la marginea acestuia, însă, în loc să intre printre căsuţe şi magazine, viperina făcu stânga-mprejur şi se îndreptă spre o casă mică, discretă, complet desprinsă de restul. Casă, dulce casă, îşi spuse în momentul în care păşi pragul cu un sentiment de euforie greu de stăpânit. Avea chef de o plimbare, şi era sigură că va găsi pe cineva cunoscut în Hogsmeade. Mulţi elevi îşi pierdusera vremea prin sat pe timpul vacanţei de vară. Îşi aminti că, acum câteva săptămâni, făcusera un fel de reuniune şi se întâlniseră, majoritatea din întamplare in Hogsmeade.
  
  Ieşi din casă, simtind cum soarele străluceşte din nou, încălzind pământul pietruit. Viperina nu se simţise niciodată extraordinar de bine la căldură. De obicei, vara îi plăcea să meargă oriunde unde exista un lac sau ceva să se poată răcori. Nu ştia cum rezistau oamenii să facă plajă.
  Îşi adânci mâinile în buzunarele blugilor deschişi la culoare, scrutând cu privirea aleea. Era ciudat de pustie. Maxim trei oameni în afara viperinei îşi vedeau de treaba pe acea stradă şi Lexie se întrebă pentru o clipă dacă era ceva în neregulă. Se întoarse pe călcâie, însă simţi cum se loveşte brusc de ceva, sau cineva şi se dădu câţiva paşi înapoi, uşor ameţită.
  "Îmi pare rău," spuse, privind acum bărbatul de care dăduse.