Dragon blood

[Ema Snow]

" De ce imortalitatea de care vorbeai pare atat de departe?" intreba Ema pe un ton mic, usor sugrumat.
Julieta spusese tot ce incercase Soimeanca sa adune in sinea ei cand privea mama puiului. Imensa. Imensa! Chiar ca imensa! Ii auzise ragetul cand nu o vedea si intelesese cat de puternica e. Dar nici macar acel mic indiciu nu o pregati pentru urletul pe care dragonul il slobozi inaintea lor. Ii ingheta sangele in vene.
Dino scoase un chitait vesel, dar Ema nu-l baga in seama. Era constienta de privirea mamei atintita asupra celor doua si de Artemait care se rotea agitata deasupra intregii scene. Soimeanca se simti de parca dragonul o priveste in suflet si, desi asta ar fi trebuit sa o bucure, caci nimeni nu poate minti cu sufletul, o infiora. Inima ii pacanea ritmat si aproape ca putea sa simta cum i se scurge adrenalina prin trup. Muschii gambelor se contractara fara ordin, dureros, pregatiti sa puna piciorul intr-o miscare iute.
Soimeanca incerca sa-si infranga instinctele. Ce naiba, doar statuse de atatea ori printre dragoni mult mai mari cand se dusese cu sora ei la Sanctuar! 'Dar niciodata nu ai stat in preajma unui dragon liber' sopti o voce undeva in adancul mintii ei.
Ema zambi, cam tremurator si stramb ce-i drept, si isi ridica mainile in fata pieptului, intr-un gest de predare si respect. Iar apoi, haosul ameninta sa se dezlantuie cu un marait puternic.