pay to play

[Vincent Thorbjörn]

• Dădu din cap afirmativ la auzul răspunsului ei, şi o părticică din ce în ce mai mare din sufletul său se bucură. Îi plăcea ploaia, era liniştitoare şi totuşi tulburătoare. Violentă şi lină, romantică şi brutală. După furtună ieşea mereu soarele. Ploaia spăla rănile, vindeca durerea şi curăţea sufletele. Înainte de a începe să filozofeze despre ploaie, se întoarse spre Lexie, chiar în clipa în care picăturile mari şi reci îi atinseră faţa. Ridică capul înspre cer, privind norii care rămâneau întunecaţi cum se descarcă, ascuzând astrul ceresc care lumina Pământul.
  "Mai repede decât am prezis eu, însă ţi-am spus", şopti el, lăsând capul în jos după ce o picătură aproape îi intră în ochi.
  
  Chiar la timp pentru jetul de apă al lui Lexie, care fu ca un duş rapid peste faţă. Rămase câteva secunde ca prostit, ştergându-se cu mâinile -îndepărtând apa, mai bine zis-, iar când se uită înspre Lexie, pentru a-i arunca o privire urâtă, observă că fata era la câţiva metri depărtare de ea, fugind ca o zăpăcită de el.
  "Eh, lasă că vezi tu", spuse el, scoţându-şi bagheta, în timp ce un tunet se auzi în depărtare.
  
  Probabil că lumea care mai rămăsese se uita la ei, gândindu-se că sunt nebuni. Însă nu îi păsa de ei, şi o lua la fugă după Lexie, trimiţând un jet de apă cu balonaşe de săpun direct în glezna stângă a fetei.