A woman's worth

[Kurt F. Malfoy]

@ Kate: Nu,nu e ea asa...ca in poza. Aia era doar copera,ca sa zic eu. Tiparul de real woman. thanks.

• @Lexie,Ivy,Aylee: mais thank you. sunteti foarte dragute. apreciez.
  
  cap. 1 vine in cateva zile ^^
  
  edit : uite,a venit

• Cap.1: Predestinati
  
  Iesi din casa cu maini tremurande,simtind parca cum greutatea inelului ii apasa pe degete,ii zdrobea carnea,oasele. Nu isi dorise sa se termine asa,la urma urmei,niciodata nu se termina bine,insa macar acum isi dorea alta viata. Sa fii copilul unui comandant nu era ceva extraordinar,ci dimpotriva. Vedeai fetele de la bacanie luandu-si tatal in brate,sau fiicele florareselor. Fiecare copil avea un tata,dar tatal ei era plecat mereu. Amitirea copilariei nu fusese niciodata un balsam impotriva durerii,ci o otrava,o intepatura care facea ca zilele de chin sa devina interminabile. Asa ca atunci cand ajunse la varsta maturitatii,Melody se gandise ca cel mai bine ar fi fost sa fie fericita,departe de gandul razboiului,departe de gandul razbunarii.
  Vroia sa traga pe cineva la raspundere pentru lipsa unei copilarii normale. Fiecare duminica la biserica,in rochita crem,fiecare rugaciune soptita,cu un ton pios,dar prefacut in esenta,fiecare discurs patriotic care umplea ochii celorlalti cu lacrimi. Nu,nu vroia sa mai fie fetita din trecut,vroia sa fie femeia prezentului si sa dovedeasca faptul ca se putea mai mult. In bratele lui Ben se putea intampla orice asa ca deschise usa casutei de pe strada principala si se arunca in bratele lui scheletice,negricioase. Parul lui brunet ii cadea pe frunte iar ochii de culoarea jadului o priveau plini de speranta si fericire. Ceea ce nu le spusese parintilor era ca Ben se imbolnavise si ea trebuia sa aiba grija de el.Dorinta de a se casatori aparu atunci cand aflase ca nu se mai putea face nimic si ca barbatul vietii ei se stingea,incet-incet. Era dureros,dar inca o luna insemna eternitatea pentru ea,acea eternitate pe care trebuia s-o traiasca langa el,s-o guste,s-o faca una cu fiinta ei,sa se daruiasca lui intru-totul,caci nimeni si nimic nu avea sa-i mai desparta daca boala si grija aveau sa para miere si zahar,o usurare,nu un chin.
  Ben se intinse incet pe pat,cu Melody la pieptul lui. O privi indelung. Buclele ei usoare se odihneau pe pieptul lui iar bratele albe precum laptele il prinsera intr-o stransoare ce trada durerea si disperarea. O iubea. O iubea mai mult decat pe el insusi,mai mult decat orice altceva. O iubea caci ea era fecioara lui,ingerul lui pe care avea sa-l transforme in femeie imediat dupa ce aveau sa-si uneasca destinele. Cu parul ravasit,cu privirea plina de mila si adoratie,Benjamin o vedea ca fiind cel mai minunat lucru care i se putu intampla vreodata,cea mai perfecta fiinta.
  '' Parintii mei au spus nu,iubitule. Au spus nu.''
  '' Nici nu ma asteptam la altceva,sincer sa fiu.''
  Melody il stranse si mai mult,de parca urma sa vina ultima clipa,ultima suflare a iubitului ei. Putea muri oricand. Doctorii spuneau ca e tuberculoza,ca se declansase in urma faptului ca nu avea grija de el,ca locuia intr-o casa derapanata,nu intr-una cu conditii relativ bune. Melody dadea vina pe parintii ei,pe faptul ca il suparasera si venise in casa lor pentru a ii trage la raspundere,dar dupa nunta. Si-ar fi dorit sa ii induplece,sa le castige increderea apoi sa spuna ca il deranjasera pe Ben si cand acesta ar fi murit,sa spuna ca ei erau criminalii,ca ei il imbolnavisera,si ca era vina lor. Insa comandatul Kroetz ii daduse planurile peste cap si acum era clar ca numai din cauza conditiilor de trai,Ben era bolnav,la doar treizeci si ceva de zile departare de un deces dureros,sfasietor.
  '' De ce sa ne casatorim? La urma urmei,tot o sa raman vaduva.De ce?''
  '' Vrei sa iti gasesti pe cineva dupa ce mor eu? Ai spus ca ma vei iubi pana ce tu vei muri.''
  Melody ii puse mainile pe chip,mangaindu-l. Avea ceva exotic,ceva fascinant in adancul lui,ceva interzis. Si-l dorea atat de mult,pentru eternitate,insa din pacate asa ceva nu era permis. Destinele lor se intersectasera intr-un punct si continuara inspre fatalitate. El era veriga slaba,stiuse asta dintotdeaua. Insa nu vroia sa il faca sa se simta astfel caci el era tot ce conta. Nu ea,nu viata,nu parintii ei. Ci numai el. Ii saruta deci crestetul,spunandu-i:
  '' Vreau sa ne casatorim in seara aceasta.''
  '' Dar Melody...''
  Isi indeparta rochia incet,lasandu-l sa-i exploreze corpul,goliciunea feciorelnica. El,ingrozit,incerca sa scape insa ea il urma,rugandu-l sa o faca a lui. Dorinta carnala nu fusese niciodata ceva ce el avusese vreodata,ci dimpotriva. Melody era reala,Melody vroia pasiunea trupului,nu a spiritului,din pacate. Asa ca nu avea decat sa ramana in fata lui,sa il ademeneasca. Lumanarile se stinsera si noaptea le apartinuse,incepand cu un sarut.
  
  
  ***
  
  Asta fu tot ce isi mai amiti dupa ce femeile o tinura ca sa nu se arunce dupa el in groapa. Inca il vedea intins pe pat,tusind. Sangele ii atinse chipul,ea se manji toata si promise ca nimic nu avea sa-l inlocuiasca. Ii promise ca avea sa fie primul si ultimul. Ca timpul avea sa ramana in loc din acea clipa. Palariuta ei cu plasa neagra,brodata,ii cazu de pe frunte si simti nevoia sa isi sfasie hainele,pielea,carnea,sa isi inlature organele din corp. Auto-mutilare,auto-condamnare. Sotii Kroetz nu fusesera chemati la inmormantare. Nu ar fi venit,indiferent daca Melody ar fi clacat ca acum sau ar fi ramas calma,asa cum ar fi trebuit sa se intample. Nu,nu vroia catusi de putin sa renunte la statutul de femeie a lui,vroia sa fie femeia lui Bejamin,un comerciant evreu,detestat de toti,nu fiica lui John Kroetz,comandant de armata,care luptase impotriva germanilor.
  Reusira lacrimile fierbinti. Se simtea aruncata intr-un abis.
  '' De ce eu,Iisuse,de ce eu? De ce eu si nu...''
  Dar nu auzi ce avea de spus caci in final sa o inlature de langa groapa,nu inainte de a arunca un trandafir alb pe capacul sicriului,promitandu-i ca avea sa ramana mereu a lui.
  Unii cunoscuti se gandira chiar ca Melody innebunise insa nu era asa. Melody,in ciuda spasmelor si a starii isterice pe care o avea,era mai lucida ca niciodata. Se aseza la masa,servi -caci rugase invitatii sa ramana sa manance in casuta ei - apoi,dupa ce ei plecara,facu ceea ce isi dorise de mult: isi indeparta rochia,isi desfacu parul saten-blond,extrem de ravasit si se privi in oglinda. Slaba ca un cadavru,cu ochii rosii si pielea mai alba ca niciodata. Incidentul nu-i rapise din frumusete,ci dimpotriva,o adusese de la frumusetea unei zeite la cea normala,care fura ochiul majoritatii masculine. Pacat ca isi dorea sa ramana singura pentru totdeauna,pacat ca viata ei nu mai avea sens. Se ridica deci de pe scaunel,plimbandu-se goala prin odaita. De abia de vedea pe unde umbla,caci privirea ii era impaienjanita si mainile continuau sa tremure,incalzite din cand in cand de ramase impietrita,cautand prind gramada cu rufe murdare. Rochia de luna trecuta era imbibata in sange,cea de acum,era curata. Isi atinse abdomenul si incepu sa planga,de fericire si teama,deopotriva.