whiskey lullaby

[Ivy Thibault]

• Ivy zâmbi. Jucase teatru atât de mult timp încât, atunci când înfruntase adevărul o îngropase complet. Perioada aceea după ce Kurt o părăsise, atunci îşi dăduse seama că nu mai putea să joace. Îşi dăduse seama că se traseră cortinele, că piesa se terminase, că era timpul să înfrunte ceea ce lăsase deoparte la intrare. Apoi, realiză că, în timp ce ea era prea ocupată cu o viaţă imaginară, problemele din viaţa reală de care îi fusese atât de frică se înmulţiseră.
  "Fusesem perfecţi," spuse Ivy. "Apoi, am realizat că nu 'perfect' e ceea ce îmi trebuie mie."
  Mai luă o înghiţitură de whiskey, apoi se gândi că dacă tot începuse cu confesiunile, să o ducă până la capăt.
  "De fapt, ultima parte e aproape corectă. Mai degrabă mi-aş fi dat foc şi m-aş fi aruncat în Marele Canion decât să recunosc că vreau să îmi împart viaţa cu tine. Nu credeam că tu mai ai sentimente pentru mine. Credeam că toate acele femei era modul tău de a-mi spună că ai trecut peste, că totul e bine şi tu eşti fericit aşa. Ştiu că am interpretat greşit acum, dar atunci aşa gândeam," ridică ea din umeri, oferindu-i un zâmbet mic.
  Îşi dădu seama cât de multe se schimbaseră de atunci. Îşi aducea aminte de câte ori când se uita în ochii lui hipnotizanţi şi voia atât de tare să ridice mâna şi să îl atingă, să vadă dacă era într-adevăr acolo. Iar acum nu-şi putea imagina ca el să fie altundeva în afară de acolo, lângă ea.