just as sane as I am

[Lexie Stryder]

Lexie&Odette
We're just as crazy, just as sane, embrace eachother's every pain

• Lexie îşi putea auzii paşii răsunând pe coridoarele castelului. Continua să se uite peste umăr, o privire care exprima frică amestecată cu prudenţă şi minuţiozitate. Nu ştia de ce era speriată să fie văzută. Avea un sentiment de agitaţie la gândul că s-ar putea să vină cineva după ea, sau să îi invadeze acest moment ciudat de intimitate. Se simţea expusă psihic, deschisă oricărei vrăji, mult prea vulnerabilă.
  
  I se părea ciudat că avea acele sentimente tocmai în acel moment. Nu fusese răvăştiă, rănită sau atinsă în niciun fel în ultimul timp, aşa că nu înţelegea care era motivul lor. Însă ştia că vor trece. Avea nevoie de acea noapte de relaxare şi de linişte, apoi ştia că va fii în regulă.
  
  Ajunse la etajul şapte a castelului şi privi în ambele părţi coridorul lung luminat de luna palidă. Zâmbi slab când văzu că era liber şi se strecură ca o umbră a întunericului până în faţa peretelui pe care urma să apară uşa de care avea nevoie. Se plimbă de trei ori prin faţa lui gândindu-se puternic la pace şi linişte şi apoi apăsă pe clanţa decorată a uşii. Intră în Camera Necesităţii, privind în jur.
  Se afla într-un dormitor spaţios, cu o biobliotecă mare şi un birou pe care se afla o pană, pergamente şi o călimară. Lângă, câteva pensule şi accuarele erau aşezate pe o bucată de pânză.