little wildrose

[Evan F. Lovel]

Edmund&Lilith

You've gotta dance like there's nobody watching, love like you'll never be hurt,
sing like there's nobody listening, and live like it's heaven on earth.”

• Străduţele din Little Whinging erau împânzite de obişnuita armată de oameni ce venea în fiecare zi să vadă partea istorică. Desigur, erau unii care vedeau partea istorică a oraşului ca o mare şi blestemată sursă nefolositoare de bani pentru afurisiţii ce profitau de naivitatea celorlalţi. Sau, poate că era doar Ed care credea asta.
  Arunca priviri urâcioase la toţi oamenii ce se holbau la el. Se întreba dacă mai putea vreodată să aibă linişte într-un afurisit de oraş. Bombăni ceva inteligibil şi se uită după cel mai apropiat bar.
  Adevărul era că nu era uşor să nu te uiţi reluctant şi suspicios la el. Era mare şi dominant, îmbrăcat ciudat până şi pentru vrăjitori.
  Îşi aruncă rucsacul aproape gol pe umăr şi intră într-un local deasupra căruia scria cu litere luminoase, dintre care unele se stinseră: La îndemână. Sună un clopoţel care şi aşa nu se auzi deloc în gălăgia dinauntru şi Ed păşi spre tejgheaua veche, dar bine lustruită. Un barman chel, cu nişte ochelari prea mari pentru el îl întrebă ţâfnos:
  "Ţie ce-ţi mai dau?"
  Edmund se uită urât la el şi îi răspunse cu o voce tunătoare, care reuşea să sune în acelaşi timp ca un mormăit.
  "Vodkă. Şi rece."
  Îşi aşeză rucsacul lângă el şi scotoci după punga cu bani. Scoase câteva monede şi se ţinu în palma mare până când barmanul se întoarse cu băutura lui. Îi aruncă monedele pe tejghea şi luă o înghiţitură zdravănă din tărie.