little wildrose

[Evan F. Lovel]

• Edmund râse zgomotos.
  "Îmi pare rău dacă nu te prea compătimesc," spuse el ironic. "Să ştii că ai prefera de mii de ori viaţa aia luxoasă de care povesteşti mult decât viaţa mea."
  Încercă să se oprească aici, însă nu reuşi. Era mai aproape ca niciodată să povestească cuiva despre copilăria lui. Niciun om în afară de părinţii lui nu ştiuseră vreodată atât de multe despre el câte se pregătea să îi spună fetei ăsteia. Poate doar o plantă cu care vorbise o dată când era mic.
  "Ar trebui să ştii că mai bine ai părinţi supra-protectori, costume incomode şi ce naiba mai e, în loc să ai viaţa mea. Niciodată să nu-ţi mai pară rău că ai crescut aşa."
  O privi intens pentru câteva secunde, apoi îşi lăsă privirea în jos, îşi trecu mâna vag peste frunte şi începu să povestească.
  "Tu nu ştii cum e. Să te trezeşti în fiecare dimineaţă şi să te întrebi dacă azi vei muri în sfârşit. Să aştepţi cu groază fiecare lovitură, să rămâi ţintuit în pat din cauză că doare prea tare să te mişti. Mama şi cu mine am ştiut. Niciodată nu a fost un om, deşi se prefăcea. Niciodată nu a iubit-o cu adevărat pe mama, deşi se prefăcea destul de bine ca să se căsătorească cu ea şi să mă aibă pe mine."
  "Şi apoi, după ce el a fost lăsat în urmă, după patru ani de la naşterea mea, au urmat alţi trei aproape la fel de dureroşi. Imaginează-ţi-o pe mama ta, care a făcut atât de multe pentru tine, încercând să te înfăşoare cu toate hainele pe care le are, într-o pădure în zâpadă. Apoi mergea la lucru, iar eu rămâneam singur, înconjurat de zeci de vrăji de protecţie complicate. Mâncam ce găseam, locuiam pe unde puteam, până a găsit mama o casă pe care toţi o credeau suficient de bântuită încât să o lase la jumate' preţ."
  Se opri acolo, brusc, dându-şi seama că îşi încleştase mâinile pe lemnul scaunului, care acum pârâia periculos. Îi dădu drumul, apoi îşi privi mâinile într-un mod ciudat, amintindu-şi lucruri.
  Era ciudat de eliberator să vorbească cu cineva în sfârşit. Poate că fusese o idee bună, poate că nu trebuia să ţină totul doar pentu el.
  Îşi strânse ochii închişi pentru câteva secunde, bucurându-se de întunericul plin de luminiţe explozive pe care îl ofereau ploapele lui, apoi deschise din nou, ochii, uitându-se la fată, dându-şi brusc seama că îşi depănase povestea vieţii în faţa cuiva căruia nici nu îi ştia numele.