my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie îl privi pentru câteva clipe pe Jack, simţind cum se enervează cu fiecare vorbă pe care o scotea băiatul. Îşi drese glasul şi privi oriunde numai nu la el, încercând să îşi controleze furia care puse stăpânire pe ea. Nu ştia care era problema în ultimul timp, însă era complet paralelă cu controlarea emoţiilor. Era o perioadă grea pentru ea şi pentru majoritatea persoanelor din jurul ei şi se întreba dacă moarte gemenilor o afectase mai mult decât crezuse.
  
  Sau poate că gândul că Kurt s-ar putea sinucide o făcea atât de instabilă. După momentul în care avusese acea discuţie lungă şi 'filozofică', cum îi plăcea lui să îi spună, viperina fusese destul de gatiată. Nu era vorba că nu avea încredere în el, însă nu putea să nu se gândească la lucruri rele care i s-ar fii putut întâmpla. În plus, voia să vorbească cu Robb, voia să îl vadă şi să îşi petreacă timpul împreună cu el. Nu putea să înceteze să se gândească la faptul că avea sentimente pentru el.
  
  'Ok, ascultă aici,' spuse viperina, simţind cum mânia atingea un punct limită. 'Nu mă interesează ce jocuri ai tu în minte acum, însă mi-ar plăcea mult să termini pentru că nu am destulă energie şi putere să câştig un nenorocit de joc de-al unui băiat care nu ştie ce înseamnă să fii singur, ok? În ultimele luni am învăţat mult prea multe lucruri pe calea cea grea, lucruri care nu au legătură cu pedepsirea elevilor, ci cu viaţa adevărată. Ştii măcar ce e aia?'
  
  Viperina inspiră adânc pe nas, privindu-l pe bărbat pentru câteva secunde. Cel mai probabil acum se va dovedi că el avea o poveste tragică de viaţă şi că ea fusese o nenorocită când spusese lucrurile asta, însă nu avea să le retragă. Cel puţin nu încă, deşi era destul de sigură că îşi va cere scuze într-un final.