my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Jack zâmbi. I se spusese de multe ori nătărău sau ticălos, aşa că nu l-ar fii deranjat nici dacă Lexie ar fii scos tonul de glumă din afirmaţie. Ştia că aşa era în majoritatea timpului. Jack era născut pentru a spune tot ce îl deranja în faţă, iar de multe ori uita că era mai bine să îşi păstreze părerile pentru el. Poate că într-o zi va fii şi el un domn respectat care va spune doar ceea ce trebuie şi va face numai lucruri bune, însă mai avea mult drum de parcurs până să ajungă la momentul ăla.
  - Hm, motivul meu e destul de simplu dacă te gândeşti puţin. M-am plictisit şi am spus că o plimbare târzie n-are ce să-mi strice. Nu-mi imaginam că mă voi întâlni cu cineva, însă dacă tot s-a întâmplat, m-am gândit, De ce nu ?
  Jack nu plănuise niciodată să iasă la o plimbare la apus cu profesoara de Poţiuni. Cine ar privi din afară, şi-ar imagina un cuplu fericit într-o plimbare romantică. Cât de mult înşală aparenţele !
  - Nu fusese un vis de-al meu să ies la plimbare cu profa de Poţiuni, însă acum am făcut-o şi pe asta, zâmbi el.