my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Jack zâmbi când auzi obişnuita întrebare despre viitor. Habar nu avea ce avea să facă după terminare şcolii. Şi nici nu avea intenţia să se streseze în legătură cu asta în viitorul apropiat. Afişă un zâmbet ironic şi zise :
  - Presupun că voi face acelaşi lucru ca şi până acum : o să mă zbat să trăiesc.
  Ridică din umeri în timp ce vorbea, arătându-şi dinţii într-un zâmbet ironic. Nu-i înţelegea pe oamenii care îşi plănuiau întreaga viaţă înainte să o trăiască. Niciun plan nu rezista, niciodată, mai mult de câteva luni. Învăţase asta de mult.
  - Mai ai multe de învăţat, doamnă profesoară, spuse Jack, privind-o amuzat. Erau probabil de aceeaşi vârstă, însă băiatul îi simţea atât de clar aura inocentă de copil, încât nu putea să se abţină să îi ofere sfaturi.
  Lexie nu apucă să răspundă, iar Jack nici nu reuşi să-i citească expresia feţei, pentru că, în momentul următor, o creangă groasă a Salciei pătrunse între cei doi, trecând razant pe lângă obrazul neras a lui Jack.