my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Jack îşi recăpătă repede echilibrul repede, după mişcare bruscă de evitare. Traversă repede distanţa ce îl depărta de Lexie, apoi o întrebă :
  - Eşti bine ? întrebă el, îngrijorat.
  Lexie nu apucă să răspundă, pentru că o altă creangă ţintea spre capurile lor. Se feri la timp, apoi o luă pe Lexie de braţ şi se întoarse pe călcâie, hotărât să se retragă din raza de bătaie a Salciei.
  Îşi ridică privirea şi observă o siluetă pe fundalul cerului la asfinţit. Era o femeie brunetă, înaltă, cu trăsături extrem de frumoase, părul drept ca abanosul curcându-i în valuri pe umeri. Purta o rochie albă, bufantă, cu o trenă lungă şi pietre strălucitoare pe corset. Avea un buchet de trandafiri albi în mâini şi o floare de aceeaşi culoare, contrastând cu părul mătăsos. Era incredibil de frumoasă, aşa cum fusese întotdeauna.
  Însă trăsăturile ei erau concentrate într-o expresie lacomă, plină de o bucurie nebună. Rochia albă era plină de noroi pe tiv, şi observai frunze prin părul ei dacă te uitai atent. Era o frumuseţe sălbatică, elegantă, ca o amazoană înaltă, cu pielea arămie.
  Jack rămase ca trăsnit, singurul lucru care îi atrase atenţie de lucrurile ce se întâmplau în jur era trăsnitul unei crengi pe lângă mâna lui. Îşi întoarse privirea spre Lexie şi îşi dădu seama că o strângea prea tare de braţ.
  Îi dădu drumul ca ars, iar mâna îi alunecă mai jos, prinzându-i palma într-a lui. Se întoarse, brusc ştiind ce are de făcut. Între Salcie şi presupusa mireasă, alegea bucuros Salcia. Îşi dădea seama abia vag că va trebui să îi povestească şi lui Lexie despre ce era vorba.
  Auzi urletul de ciudă, pe o voce melodioasă pe care îl scoase bruneta, cât timp el şi Lexie o luară printre rafala de crengi, direct spre trunchiul Sălcii Bătăuşe.