|
my dear, I don't give a damn
|
01 Oct 2012, 21:21
|
|
Ian Richter
|
Posts: 141
RP Posts: 128
Joined: Sep 2012
Reputation:
29
Casa: Viperini
|
|
- Lui Jack îi pierise zâmbetul de pe buze. Închise ochii, mulţumind că era cu spatele la Lexie. Ea nu înţelegea. Nu el era cel care ar fii trebuit să dea explicaţii. În plus, nu era nimic de înţeles, aşa că de ce să se mai agite ? Îşi afişă din nou zâmbetul ironic şi se întoarse cu faţa spre tânăra femeie.
- Habar n-am, răspunse el simplu.
Nu ştia sigur ce era de făcut. Ceea ce ştia era că, orice ar face, oriunde ar fugi, Anne îi va ajunge din urmă şi îi va prinde. Era doar o chestiune de timp. Şi ceea ce îl făcea să se întristeze era faptul că, atunci când îl va ajunge, el avea de ales din trei variante : să se căsătorească cu ea, să îi spună că nu o iubeşte şi să o ucidă, sau să îi spună că nu o iubeşte şi să fie ucis. Aşa că, habar nu avea ce să facă mai departe.
Şi nici nu avu timp să se gândească prea mult.
Podeaua scârţâi ameninţător sub greutatea unui corp în faţa uşii de la cameră. Jack o privi panicat pe Lexie, o prinse de mână şi o împinse cât putu el de blând după draperia opacă, de un roşu spălăcit, până în pământ. Cea mai patetică ascunzătoare. Era sigur că Lexie va putea vedea tot, cu ajutorul câtorva farmece simple.
Clanţa se învârti şi uşa se deschise repede. Jack simţi că-i îngheaţă inima când o văzu mai aproape. Era incredibil de frumoasă şi avea acel farmec ce îl atrăsese la ea de la început. Cu puţin noroc, ar fii putut să o iubească. Păcat că norocul le lipsiseră total.
Anne îl privi cu o expresie de mânie înmuiată într-o dragoste pătimaşă. Avea picioarele goale şi murdare de noroi şi, cu o mână albă şi fină ţinea satinul greu al rochiei, încă albă, cu toate că avea tivul înnoroiat. Îl privi pentru câteva secunde, apoi se repezi spre el, aruncându-se într-o îmbrăţişare oarbă.
Jack o îmbrăţişă şi el şi, pentr o clipă, se simţi din nou copi, în curtea din spatele conacului familiei Richter, pe leagănul înconjurat de trandafiri, cu Anne odihnindu-şi capul pe umărul lui.
Îşi dădură drumul şi ochii lui Anne străluceau de lacrimi. Însă aveau o nuanţă dură ce lipsise înainte.
- Unde e ? întrebă ea.
Jack ştia exact la ce se referea.
- A Dispărut, laşa. O profesoară urâtă din grupul de Poţiuni, spuse Jack cât de sincer putu.
Spera ca Lexie să nu creadă minciuna sau să izbucbească în râs când îl auzea.
“It’s quite simple, really — the pointy end goes in the other guy.”
I tried real hard but I can't forget
Now in a heartbeat
I would do it all again
Ivy's clone
|
|
Messages In This Thread |
RE: my dear, I don't give a damn - by Ian Richter - 01 Oct 2012, 21:21
|
Users browsing this thread: 1 Guest(s)
|
|