my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Anne ridică dintr-o sprânceană, sceptică, acea expresie atât de familiară lui Jack. Era ciudat să îşi amintească atât de multe lucruri din vechea lui viaţă, atât de brusc. Decise de mult să lase trecutul în urmă, dar iată că trecutul revenea din nou şi din nou, ajungându-l din urmă.
  - Povestea noastră e lungă, Jack, spuse Anne. Îl privea expectativ, aşa că Jack se hotărî să spună totul.
  - Eu nu am fost fericit, înţelegi ? Eu eram stresat, eram îngrijorat, eram ocupat. Eu eram tot ce nu voiam să devin. Deveneam tata. Tu erai minunată, însă eu am fost egoist. În plus, singurul motiv pentru care părinţii mei ţineau să mă căsătoresc cu tine erau banii. Eu nu vreau să fiu întreţinut de o femeie. Vreau să mă simt bine, nu chinuit, în lanţuri.
  Inspiră aer adânc în piept, după ce zisese totul foarte repede. Nu îi plăcea să-şi dezvăluie sentimentele şi faptul că ştia că Lexie asculta de după perdea făcea lucrurile şi mai grele. Faptul că o părăsise pe Anne era unul dintre lucrurile de care nu era mândru. Acum, trebuia să recunoască asta nu numai în faţa ei, ci şi în faţa profesoarei de Poţiuni pe care abia o cunoştea de câteva ore.
  - Aş fii putut să simt ceva pentru tine, dacă nu ar fii fost totul sub obligaţia şi lupa de observaţie al părinţiilor.
  Anne îl privea cu o expresie neutră întipărintă pe faţă şi Jack era sigur că acum urma furtuna.