my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie îi privi pe cei doi, simţindu-se brusc incomfortabil şi nelalocul ei. De fapt, nici nu era la locul ei. Era complet pe dinafară, nu avea dreptul să asiste la acea scenă, să se infiltreze în viaţa unui om pe care nu îl cunoştea suficient de bine încât să se considere măcar prietena lui. Îşi plecă ochii, simţind cum se înroşeşte la gândul că numai cu câteva secunde înainte vruse să se amestece, o interesase atât de mult şi aşteptase cu sufletul la gură să afle ce se va întâmpla între cei doi tineri.
  Farmecul de pe draperie dispăru la comanda ei şi se găsi cu nasul aproape lipit de materialul roşu şi ponosit. Măcar atâta intimitate le putea da dacă tot oricum le va auzi cuvintele. Se întrebă ce ar spune Anne dacă ar ştii că Jack nu era singurul care o auzea. Lexie era mai mult ca sigură că nu va reacţiona prea frumos. Aşa că, cea mai bună variantă era să rămână ascunsă după perdeau roşie şi opacă, fără să se mişte.
  Îi auzi vocea lui Jack şi viperina îşi înăbuşi curiozitatea care o pătrunse din nou. Totuşi, de data aceasta, jena era mai puternică, aşa că reuşi să o ţină în frâu.
  Cu toate astea, auzi ceea ce spusese Jack şi descoperi cu un fel de mândrie neînţeleasă faptul că nu scăzuse cu nimic în faţa ei şi că Jack era la fel ca înainte şi după acea mărturisire. Ceea ce se întâmplase între Anne şi bărbat nu era greşeala lui, ci a amândurora. Însă viperina spera că vor rămâne prieteni. Aşa ar fii fost cel mai bine. Doi prieteni vechi, care să îşi vadă de drumul fiecăruia, care să se înţeleagă şi să se distreze împreună, dar care să îşi permită unui altuia să trăiască fericit, indiferent cu cine.
  Anne trebuia să treacă peste trădarea bărbatului şi să îl lase să trăiască mai departe.