my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Anne încercă să spună ceva, însă se înnecă în cuvinte. Jack întinse mâna spre ea, încercând să reacţioneze cumva, însă fata îşi reveni şi lăsă să-i scape un urlet inuman. Jack simţi cum i se ridică părul de pe braţe şi se dădu un pas înapoi, retrăgându-şi mâna. Anne îl privea cu o expresie înnebunită şi disperată.
  - Eu te-am aşteptat, timp de trei ani în continuu ! strigă ea. Te-am aşteptat, cu sufletul la gură, eram atât de sigură că vei veni, că ne vom iubi ca la început şi ne vom căsătorii ! Chiar şi când nu mi-ai răspuns la scrisori, am crezut că nu vrei să afle cineva unde eşti, că nu vrei să mă pui în pericol ! Iar acum te găsesc în sfârşit şi tu-mi spui că nu mă vrei !
  Ţipă ultimele cuvinte pe un ton isteric, gesticulând furioasă şi apropiindu-se din ce în ce mai tare de el. El o prise de încheieturi când Anne încercă să-l lovească cu pumnii, forţând-o să se calmeze.
  - Nu fii isterică, Anne, ştii că nu eşti tu, îi spuse Jack pe un ton calm.
  Anne îl privi cu ochii înlăcrimaţi, încă având o mică licărire de speranţă. Dintr-o dată totul deveni opac, iar ochii ei nu mai exprimau nimic decât o răceală de gheaţă.
  - Ai dreptate, ar trebui să trec direct la fapte, spuse ea. Şi prietena ta ar trebui să iasă de după perdea dacă nu vrea să vin eu să o scot.