my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Jack aproape că îşi dădu o palmă peste frunte la cuvintele lui Lexie. Anne izbucni.
  - Oh, deci tu nu crezi că eu ştiu cum e Jack ? Nu crezi că îl cunosc ? Crezi că nu ştiu ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de el ? Ei bine, ba da ! Îl cunosc de o sută de ori mai bine decât tine, ştiu cum îşi bea cafeaua dimineaţă, cum îi place ca cearşaful să fie schimbat o dată la două zile şi că urăşte să i se spună de două ori acelaşi lucru. El îl iubesc, iar tu nu ai ce căuta în povestea asta !
  Anne deveni isterică şi incoerentă, aşa că Jack interveni din nou cu partea cu calmarea. Lexie nu merita ca cineva să ţipe la ea pentru lucruri pentru care nici măcar nu e de vină.
  - Las-o în pace, Anne ! Dacă ai chef să te răzbuni, răzbună-te pe mine.
  Fata se întoarse turbată spre el.
  - Oh, aşa am să şi fac ! Nu vei scăpa, Jack Richter. Dacă eu nu voi fii soţia ta, mă voi asigura că nicio fată nu va fii vreodată !
  Bărbatul o privi, neclintit de avertismentele ei. Ştia că nu se va atinge vreodată de el.
  - Anne, ar trebui să pleci. Şi să nu mai vii vreodată aproape de mine, spuse Jack scurt.