my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie se dădu înapoi la auzul cuvintelor lui Anne. Nu înţelesese nimic din ceea ce spusese viperina, şi era orbită de supărare. Era atât de rănită, încât spunea cuvinte pe care nu voia să le spună şi făcea lucruri pe care viperina era sigură că nu le-ar fii făcut în alte circumstanţe.
  Cu toate astea, nu putea să spună că nu simţise un gol în piept când i se spusese în faţă că nu are ce căuta acolo. Cuvintele erau atât de adevărate încât viperina ar fii vrut să iasă pe uşă în acel moment şi niciodată să nu se mai amestece în viaţa lui Jack sau Annei.
  Însă nu o făcuse şi ştia că trebuia să fie corectă şi să încerce să nu îl amestece pe Jack cu Anne. Trebuia să îl ia separat. Voia lui era alta, iar Anne vorbea cu ură în acel moment. Nu ştia ce să creadă.
  Lexie privi cum faţa tinerei mirese se transformă din durerea dezgolită într-o mască de demnitate şi curaj la auzul cuvintelor lui Jack. Tăcerea ei bruscă era mai rea decât istericalele. Era apăsătoare, asurzitoare.
  'Ştii, poate nu ar trebui să spui asta,' interveni Lexie din nou, ignorând pufnetul Annei. 'Anne, Jack nu vrea să te mai vadă, dar sunt sigură că puteţi rămâne prieteni.'
  Lexie spuse ultimele cuvinte încet, de frică să nu mai facă o gafă ca cea anterioară.