my dear, I don't give a damn

[Ian Richter]

• Jack nu apucă să arunce vreun blestem, datorită repercursiunilor jeturiloe de magie pe care le trimiteau cele două fete. El sărea, se apleca, se ferea, încercând să nu fie Împietrit, omorât, ars, sau alte chestii. Fetele se duelau de câteva minute bune şi Lexie nu mai apucase să arunce vreun blestem din cauza determinării Annei. Ea arunca jet după jet, sperând să o nimerească pe Lexie sau pe Jack.
  Toată magia se opri pentru moment. Faţa lui Anne era plină de sudoare şi ea se opri un moment ca să răsufle. Simţi mâna lui Lexie şi în următorul moment era târât pe scări în jos în urma ei. Anne era lividă de furie şi ţipă, repezindu-se după ei.
  Când ajunseră jos, Jack, având picioarele mai lungi, preluă iniţiativa. O conduse pe Lexie printre camere goale, mobilate, băi nefolosite sau balcoane inutile urmaţi aproape imediat de Anne. Ajunseră într-o bibliotecă gigantică, aproape goală şi Jack se repezi la rafturi. Dădu la o parte o carte şi o mică portiţă apăru prin magie. Deschise uşa repede şi împinse pe Lexie înăuntru. Când intră el, văzu faţa furioasă a lui Anne repezindu-se spre ei. Trânti uşa cu putere, lăsându-i pe cei doi în întuneric şi linişte. Jack ştia că, pe cealaltă parte, uşa dispăruse.
  - Lumos, şopti el şi mica steluţă ce se aprinse în capătul baghetei lumină pereţii umezi ce limitau un tunel îngust. O privi pe Lexie şi îi spuse: Trebuie să ne grăbim, mai este o cale de acces la tunel şi e posibil ca Anne să o descopere. Cea din bibliotecă e blocată acum, însă mai este cea din balcon... Eşti bine ?
  Lexie era foarte palidă la faţă şi Jack se temea că vreunul dintre blesteme o nimerise.