my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie nu ştia bine conacul 'Urlet în Noapte' şi în acel moment îşi făcu o notă mintală să înveţe fiecare colţişor şi pasaj secret din acea uriaşă casă în paragină. În momentul în care ajunse jos avu un moment de ezitare. Habar nu avea în ce direcţie să o ia. Răsuflă uşurată când Jack o luă înantea ei şi alergă cât putea de repede, încercând să nu se lovească de pereţi, mobilă, canapele sau orice altceva îi stătea în cale şi îi făcea drumul mai greu.
  Ajunşi într-o încăpere uriaşă care, nu trebuia să fii geniu ca să îţi dai seama, era o bibliotecă. Jack scoase o anumită care de pe unul dintre rafturile de sus şi o uşă de lemn masiv apăru în faţa lor. Lexie nu şovăi şi intră imediat după bărbat. Apucă să vadă mai puţin de o secundă faţa furioasă, transpirată şi murdară a Annei, care părea că renunţase la toată frumuseţea ei exotică, sălbatică şi provocatoare.
  Viperina scoase un oftat de uşurare ştiind că între ea şi acea femeie oribilă exista acum un zid de protecţie. Era palidă, transpirată şi speriată şi simţea cum stomacul i se întoarse pe dos. Îi era rău acum că scăpase de o mică parte din adrenalina care îi cursese prin vene înainte.
  'Da, sunt bine,' minţi ea şi îi zâmbi scurt lui Jack. Trebuiau să continue, să scape de tot de vrăjitoarea aceea oribilă şi apoi se putea gândi şi la alte chestii cum ar fii sănătatea ei. Aveau alte priorităţi pentru moment. Se sprijini în mare parte de perete şi de braţul lui Jack şi îşi recăpătă echilibrul.
  'CUm ieşim de aici? Sau cum putem să avem elementul surpriză şi să scăpăm de Anne? întrebă viperina, sperând din tot sufletul ca Jack să aibă răspunsul la măcar una dintre întrebările ei.