Paper shoes

[Aylee L. Lovel]

• Iesi din magazin cat de repede putu, trantind usa in urma sa, insa plecand mult prea repede pentru a apuca sa mai auda clopotelul cel enervant. O lua la fuga pe Aleea Diagon, simtind fiecare pietricica pe care calca din cauza talpii subtire a sandalelor. Din pacate durerea nu era destul de puternica pentru ca sa ii ia mintea de la cele intaplate in magazin. Cand va ajunge acasa o sa aiba multe de facut. In primul rand, ar trebui sa bata pe cineva de nervi si de frustrare. Dupa aceea va trebui sa se aseze si sa se gandeasca la cele intamplate in magazin.
  Ii auzi vocea in spatele sau si ar fi vrut sa grabeasca pasul, insa era prea tarziu. El o prinse si o intoarse cu fata inspre el. Din fericire de data aceasta nu mai avusesera contact direct... Si totusi, simtise ceva ca un mic curent de energie trecandu-i prin intregul corp, pornind din locul in care degetele lui ii atinsesera bluza. Si stia ca asta nu avea legatura cu puterile ei. Apoi ii auzi intrebarea. Sa se mai vada?! Cum putea intreba asa ceva? El de ce nu isi dade seama de nenorocirea care era intre ei doi?
  -Nu! Nu mai vrea sa te vad! Niciodata! Nu vreau sa mai mai atingi, nu vreau sa ma mai pierd in ochii tai verzi si nu vreau sa ma mai furnice degetele din cauza dorintei de a mi le trece prin parul tau saten! Intelegi? Asta nu asa trebuie sa fie... Nu ar fi trebuit sa ne intalnim, pentru ca acum o sa ne distrugem unul pe celalalt...
  Isi scutura capul, facandu-si parul umflat sa zboare in toate partile. Chiar spusese asta? Nu, doar isi imaginase, insa si-ar fi dorit. Se uita in jur, insa ajutorul nu veni din nici o directie. Ar fi trebuit sa Dispara, sa se duca direct acasa, nu sa alerge de nebuna. Acum ar fi scapat de o situatie jenanta, din care singura scapare era sa dea un raspuns. De data asta nu fictiv.
  -Iti datorez macar atat, nu? intreba in soapta. Alege un loc si o data si voi veni. Promit...
  Inima i se frangea cu fecare cuvant, insa nu avea de ales. Astepta raspunsul lui uitandu-se, foarte atent si concentrat, in jos. Apoi inspre cer. S-ar fi uitat oriunde, dar nu in ochii lui. Trebuia sa astepte doar un raspuns si putea pleca. Doar cateva cuvinte, spuse in doua secunde. Si unii spuneau chestii gen "cuvintele nu dor"...