Beauty and the beast

[Effy K. Dietrich]

• 'And they say/She's in the Class A Team/Stuck in her daydream/Been this way since 18' Versurile nu o părăsiseră nici măcar o clipă în ziua aceea, iar atunci, în tăcerea pădurii ofilite păreau că răsună şi mai tare între pereţii minţii sale. Buzele sale se mişcau , însă sunetele întârziau să-şi facă apariţia. Cântecul exista doar în capul ei, numai ea îl putea auzi. Totuşi nu o deranja. Nu era ca în alte dăţi, când simţea că explodează din cauza zgomotului. Melodia aceea o liniştea, îi dădea senzaţia de siguranţă, stingea furtuna dinăuntrul său şi chiar dacă nu prea avea motive, purta pe chipul palid un zâmbet sincer.
  
  Nu îi plăcuse niciodată genul acela de vreme. Nu era nici toamnă , nici iarnă. Era al naibii de frig şi totuşi nimic nu îngheţase, copacii erau majoritatea desfrunziţi, iar la fiecare pas auzea frunzele uscate trosnindu-i sub picioare. Era enervant. Se simţea ca într-un crepuscul, o lume amorţită, în care simţi, auzi, vezi, dar nu trăieşti cu adevărat. Era ciudat.
  Totul se petrecu prea repede pentru a conştientiza ce se întâmplă, înainte să se trezească pe pământul îngheţat. Clipi de mai multe ori înainte de a-şi ridica privirea asupra celui care îi oferise ajutorul şi nu i-l acceptă imediat. Rămase o clipă pe gânduri, mai mult pentru a se desprinde de propriile preocupări şi a reveni la realitate. Aşeză o mână albă, micuţă şi rece în cea a străinului şi se lăsă ajutată să se ridice, înainte să-şi ascundă mâinile înapoi în buzunarele adânci ale pardesiului bej , ce îi ajungea până mai jos de şolduri. Murmură un 'mulţumesc' încet, apoi îl cercetă cu atenţie şi o uşoară curiozitate pe tânăr. Ochii albaştrii verzui se mijiră căutând ceva adânc în propria memorie.
  "Ne cunoaştem?" Întrebă tânăra cu vocea-i melodioasă, înceată, în timp ce-şi dădu printr-o mişcare scurtă a capului şuviţele lungi de păr ce îi ajunseseră pe chip datorită vântului.