Beauty and the beast

[Klaus Lovel]

• O studie mai indeaproape pe tanara care ii oferise ajutorul, era inalta, cu un pardesiu bej care ii venea pana mai jos de solduri, avea ochii albastrii, parul lung si o expresie a fetzei blanda si fina, exact ca de papusa. Un zambet ii se intampira pe fatza, insa dadu doar afirmativ din cap cand tanara murmura un "multumesc", desi era greu de crezut ca auzise acele cuvinte rostite atat de incet, de parca nici nu fusesera spuse.
  
  Isi aranja hanoracul negru pe el care acum era in toate partile si isi arcui o spranceana cand tanara vorbi. Aha! Deci avea glas, doar ca probabil pentru inceput nu voise sa strice prima impresie despre ea in fatza unui strain. Tusi scurt ducandu-si mana la gura si apoi spuse:
  -Nu cred. Klaus. Murmura el intinzand din nou mana pentru a face cunostiinta, de ce nu? In fond nu avea nimic de pierdut, dar probabil nici de castigat. Curand avea sa fie acasa probabil in patul lui mare si moale visand la "Cai verzi pe pereti".
  
  - Singura la ora asta prin padure? Se trezi el zicand in cele din urma, curiozitatea nu era unul dintre punctele lui forte si nici nu avea sa fie, probabil.