On ne doit jamais oublier.

[Robert Eric Smith]

• "I think it's a great honor to see you, my Lord." se auzi cu un accent nefiresc si prost pe o ramura clandestina a strazii Louis Blanc, erau doi barbati solizi si mari, unul avea o pelerina neagra, iar ce-l de-al doilea era imbracat ca un incuiat, cu blugi, tenesi, si un pardesiu inchis la culoare. "Perhaps we should go somewhere? Maybe at you're place?" si-l apuca de sold, sarutandu-l.
  "Oh, mon Dieu! Quelle horreur!" spuse baiatul dezgustat. Era viperin, deci avea mandrie si era snob, deci ceea ce vazuse il facu sa-nghita in sec, probabil chiar sa arunce un farmec de uitare, dar Emma se uita la el urat, Eric nu avea saptesprezece ani ca sa poate face vraji in linistea lui sufleteasca deci nu putea face nimic. "Emma, hai sa mergem." si o lua de brat Aparand la cativa centimetri de portile Beauxbatons-ului.