turn the page

[Evan F. Lovel]

• Evan îi zâmbi. Îi plăcea să audă asta. Şi el se simţea liber în faţa ei. Chiar dacă el se simţea liber în faţa oricui, nu fusese aşa întotdeauna. Îşi amintea momentele în care fusese intimidat, în care simţise că mai bine nu vorbeşte decât ca oamenii să nu fie de acord cu ce spune. Era ciudat. De obisei, oamenii timizi apreciau foarte mult îndrăzneala şi frumuseţea persoanei libere, care spune ce gândeşte chiar şi fără să vorbească în cuvinte. Iar genul acela de oameni, adora timiditatea şi frumuseţea unei persoane care nu pare că nu se străduieşte să îşi spună părerea, ci o păstrează pentru el.
  Lui Evan mereu îi plăcuse să studieze ciclul constant dintre aceste două firi complet diferite. Nu ştia exact în care categorie se încadra, însă avea impresia că în cea a oamenilor îndrăzneţi. Nu putea spune că era el foarte curajos şi că niciodată nu se simţise umbrit de alţii, sau închis în sine, însă se cunoştea suficient de bine încât să ştie că avea un mod aparte de a-şi exteriorza gândurile discret, însă ciudat de clar şi direct.
  - Mă bucur că te simţi liberă cu mine, spuse el, zâmbind. Nu ai de ce să îţi ceri scuze.