bittersweet

[Ada McNair]

Ada tocmai se chinuia exasperata in baia din Ceaunul Crapat sa-si incheie sutienul care avea prostul obicei de a se deschide fix in momentele cele mai delicate: cand intalneste un baiat dragut, cand este ascultata, cand sta de vorba cu un profesor etc. Tot timpul se intampla in momente critice sau atunci cand avea o stare buna si nu dorea sa fie stricata. Chiar cu o zi inainte isi pregatise scenariul pentru ziua respectiva: o zi alba cu fulgi mari si pufosi cazand lin din cer, o ciocolata calda intr-un loc dragut si caldut unde se poate simti linistita,putini prieteni sau chiar deloc si...o bere zero bagata sub roba deoarece era cam mica sa i se permita savurarea ei. In schimb, nicaieri pe lista ei nu se afla deschiderea sutienului. Miscandu-se stangaci, reusi in cele din urma sa bage mosul in baba si sa isi fixeze sutienul astfel incat sa arate bine. "Frumoasa mai sunt!" isi spusese Ada cu voce tare, facandu-si semn cu ochiul in oglinda mare ce era atarnata pe un perete rapciugos in fata ei.

Chiar daca Ada isi lasase masa libera cand parasi sala de mese pentru a intra in baie, cand se intorsese, observa ca masa ei este ocupata de doua persoane de sex opus ce pareau sa aiba o conversatie care decurgea destul de timid. Neplacandu-i sa intre degeaba in conflicte, lua o viteza inimaginabila inspre masa respectiva, isi lua ciocolata calda si berea zero si incerca sa fuga inspre bar fara sa priveasca in spate. Cand totusi din curiozitate trase o privire, observa cu bucurie ca la masa se afla chiar Lexie. Profesoara draguta de Potiuni care nu avea somn in unele nopti si cu care se tot intalnea pe coridoarele scolii.

Tracand o privire si mai insistenta, observa langa ea un barbat de o frumusete extraordinara. Avea niste ochi de culoare caprui extrem de patrunzatori care o faceau sa lesine. Avea un par saten deschis minunat ce-i ajungea pana putin mai sus de urechi si care arata perfect ingrijit si niste buze ca doua petale de trandafir ce se miscau extrem de provocator de fiecare data cand zambea sau spunea ceva. Nu parea de varsta ei, ci mult mai mare. Nu ar fi avut in viata ei vreo sansa cu un om de frumusetea si statutul lui. Arata ca un om important, frumos, implinit. In acea secunda isi dorea sa se arunce in bratele lui si sa fuga amandoi in lume. Dar era imposibil. Ea era doar o copila...

" Barbatul asta e atat de frumos... " se trezi Ada spunand cu voce tare. Dandu-si seama de gafa imensa pe care a facut-o, s-a intors repede sperand ca nu a auzit nimeni, dar intorcandu-si privirea dintr-o curiozitate copilareasca, observa zambetul barbatului urmarind-o pana in celelalt capat al cafenelei. Atunci Ada realiza cat de urat a fost din partea ei ca nu si-a salutat profesoara, si cu un gest scurt din mana, ii dadu de inteles ca nu a observat-o si o saluta dintr-o miscare a capului.

"Vai vai vai...n-am mai vazut ceva atat de frumos in toata viata mea!"
Desi nu vroia sa realizeze, Ada isi dorea ca Lexie sa o chemem din nou la masa sa o lase sa admire acea frumusete nemaivazuta. Acel zeu intruchipat in om. Acea opera de arta realizata de cel mai fin sculptor care exista. Aceea nu era dragoste la prima vedere, era contemplare...