bittersweet

[Ada McNair]

Ada se apropie cu pasi mici spre masa care ii fusese furata cu cateva minute inainte. Nu stia ce sa faca...ii venea sa fuga dar in acelasi timp sa sara in bratele barbatului aceluia mirific. Era atat de frumos...Cu cat se apropia mai mult, simtea cum rasuflarea sa nu mai are pe unde sa iasa si simtea nevoia de a lesina exact in acel loc. "Doamne...de unde exista asa ceva? Asta este inger...nu om!!!" gandea ea, fara sa o ajute insa prea mult.

"Buna din nou...Lexie..." spuse Ada tinandu-si mainile inclestate pe tortile canilor care le avea in mana. Incerca sa isi indrepte privirea in alta parte in speranta ca respiratia ii va veni din nou si nu va lesina ca o ciudata in mijlocul barului. "Buna si tie...fru-...AH!Nu! Cum spuneai ca te cheama?"
Ada realiza cat de penibila a fost si incerca sa-si mascheze expresia rusinata dupa fularul ce ii atarna dezordonat la gat. Spera ca barbatul sa ii raspunda mai repede, ea sa se aseze, iar cei doi sa schimbe subiectul astfel incat ea sa nu se mai simta atat de prost cum s-a simtit pana acum.

Desi se afla intr-un glob roz al dragostei, nu putea sa nu o priveasca pe Lexie cu oarecare invidie. Ea era mare, era frumoasa, avea toate atuurile sa-l cucereasca pe barbatul ce statea in fata ei. Daca si-ar fi fluturat pentru o clipa genele, el ar fi fost al ei. De ce mereu ea trebuia sa fie cea mai mica? De ce tot timpul baietii draguti trebuiau sa fie cu atatia ani mai mari ca ea? In acest moment isi dorea sa ii cada o caramida in cap si sa isi incheie aceasta viata care nu mai avea nici un rost.

"Ce? Ai spus ceva?" intreba Ada nedumerita auzind un murmur venind dinspre cei doi.