bittersweet

[Lexie Stryder]

• Lexie auzi bufnitura din stânga ei şi privirea îi fugi în dreptul celor doi bărbaţi care păreau să se afle într-un conflict. Pentur un moment, îi trecu prin minte să meargă să îi despartă, însă îşi dădu seama că era pură nebunie, aşa că renunţă, schimbând cu Klaus priviri îngrijorate.
  Fără să îşi dea seama, masa fu măturată de trupurile celor doi bătăuşi solizi, iar Lexie, care era de partea opusă lui Klaus şi a Adei, simţi cum scaunul de sub ea se dă periculos pe spate.
  Simţi o durere surdă în coapsa piciorului stâng, căzând pe podeaua prăfuită de lemn.
  Se strâmbă uşor, simţindu-şi picoorul rănit. De ce mereu i se întâmpla asta ? Viperina ura atunci când se rănea, pentru că gestul intinctiv al celor din jurul ei era să vină şi să îşi facă griji pentru ea, ca mai apoi să o întrebe de zeci de ori dacă se simţea bine.
  Nu era mare lucru. O tăietură provocată de cioburile paharelor de pe masă ce se spărseseră.
  Se ridică încet, încruntându-se la uşoara durere de cap pe care o simţea, însă îi zâmbi slab Adei.
  - Sunt bine. Hai să mergem, spuse, vrând să schimbe cât de repede direcţia reflectorului care parcă era aţintit asupra ei.
  Îi prinse mâna oferită de Klaus fără să se gândească, apoi îi urmă pe cei doi spre pivniţă, strângându-i uşor pe amândoi de mâini. Auzi bubuituri din camera din care tocmai ieşise, în semn că cei doi bărbaţi încă nu îşi rezolvaseră treburile. Lexie tresărea la fiecare zgomot, însă îşi continua drumul fără să se uite înapoi.
  Coborâră nişte scări de piatră ciobite, ajungând în faţa unei uşi masive de lemn negru şi ros de molii. Lexie îşi puse instinctiv mâna pe coapsă, simţindu-şi sângele cald. Spera că tăietura nu era prea adâncă şi că Ada o va putea rezolva cu puţinele materiale pe care le avea la dispoziţie pentru că nu voia să şchiopăteze tot drumul.