Save me from your beauty

[Jimmy B. Tenevi]

Liniste, inertitate, urlet in noapte, forta, putere, durere si frica, dar el ar fi mers inainte, printre fulgii ce coboara. Raceala face prigoana,durere la nesfirsit, nu gasea raspuns la nimic. Si voacea senina apare ca o alinare lasata-n uitare. Ar fi fost foarte ciudat sa fie cineva acolo, mai ales o fata. Si totusi se intoarse. Spera doar sa nu fie plodul unei inchipuiri despre salvare, sa nu fie vreun inger ce-l viziteaza dupa ce cazuse mort in ceata ce coboara. Simtea ca era viu, si totusi nu era sigur. Daca teoria era corecta si noi ne simtim dupa moarte neschimbati, noi stam acolo in locurile acelea, dar nu ne dema seama daca suntem vii sau morti. Nu-i era frica, doar ca haosul din cap se intetise.

Se uita la ea. Si era frumoasa semeni unui inger in visare, mica si foarte plapinda, chiar fragila, de frica stapinita toate si gingasie nemasurata. Incepusera sa cada fulgi mari de zapada linistiti. Doar se gindi ca i-ar asta bine cu zapada in par. Facu doi pasi catre ea si se opri. Tu pe mine ma intrebi ce caut aici? Domnisoara, oare nu ar fi trebuit sa fiti acasa, mama probabil isi face griji. Nu realizase nimic din ce spusese, dar stia ca folosise obisnuita ironie. Dadu din cap si lasa afara gindurile stupide. Trebuia sa gindeasca lucid. Sa afla acolo in mijlocul unei paduri, cu o bombonica linghetata in fata, si un lup ce urla in departare, cu gerul nemilos si noaptea in toi. Minunat!