bittersweet

[Ada McNair]

Ada isi muta privirea mai inainte pierduta, pe barbatul impietrit. O speriau acei ochi care se miscau fara oprire dintr-o parte in alta, dandu-i un sentiment pe care nu-l mai simtise de mult: frica de moarte. Stia ca viata acelui om era in mainile lui Klaus iar daca el decidea ca ea trebuie sa se sfarseasca, asta se si intampla. Nu-i placea aceasta idee, ceea ce o facu sa se cutremure.

"Cred ca mi s-a facut cam rau..." zise Ada, asezandu-se pe un scaun din apropiere. Lua un pahar ce-l vazuse mai aproape si dadu sa-l bea. Paharul era sec. Nu avea un strop de apa in el, iar Ada simtea cum se invarte camera cu ea.
"Cred ca am sa ies putin pana afara." continua ea, de-abia tarandu-si picioarele dupa ea.

Moartea...ce cuvant usor. Are doar doua silabe. Doua silabe pe care un copil de trei ani il poate pronunta cu usurinta insa nu ii stie insemnatatea. Un cuvant pe care toti il folosesc de-a lungul vietii de atatea ori, dar nimeni nu vrea sa se gandeasca la ceea ce el reprezinta. Toti il folosesc cu o anumita doza de superficialitate, superficialitate ce nu le permite sa se pregateasca de momentul ce va veni. Astfel, majoritatea oamenilor se cutremura cand aud de decesul unei persoane cunoscute sau al unui om in general. Acum asta simtea si Ada. Frica ca ea nu va putea controla acest sentiment care a incercat sa-l alunge cu forta din viata ei asa cum face restul lumii. Frica ca acest lucru se va intampla iar ea va trebui pur si simplu sa-l accepte, fara sa fie pregatita dinainte.

"Offf...!!!" exclama Ada cu putere in timp ce aduna cu mainile un bulgare de zapada pe care il duse incet la gura. Era rece...si era umeda...
Nu vroia sa se mai gandeasca la barbatul din cafenea si isi fixa privirea asupra fulgilor perfecti din palma ei.
"Pana si voi muriti..." zise Ada apasand cu degetul pe unul si vazandu-l cum se transforma intr-o picatura de apa ce s-a scurs incet in jos pe mana ei.