I am nothing without you

[Jason A. Richter]

• O lasa sa-si recupereze bagheta, zambind amuzat.
  Deci, cam asta era. Marea-mica despartire de o lume luxurianta. Eh, nu se grabea sa o revada. Nu in conditiile in care exista un posibil nebun care sa-i astepte, pandind printre flori si frunze. Asta ii aduse aminte. Oare stia cineva de existenta acestui... acestei scuze patetice de om? Jason isi propuse sa intrebe pe cineva a doua zi. Un profesor sau poate un elev ce avea acces la informatii. Poate un Perfect.
  Drumul inapoi i se paru scurt, dar linistitor si lipsit de evenimente. Nu se putea plange si nici nu avea sa o faca prea curand. Era in culmea fericirii si era indragostit. Asa ca de ce s-ar plange? Isi impleti degetele cu ale ei, fiecare pas facandu-l sa se simta usor ca un fulg. De parca ii bagase cineva heliu in plamani. Se dovedi o joaca sa raspunda ghicitorii capului de vultur de la intrare, iar Jason a fost suficient de aerian incat sa uite ce fusese intrebat pana sa intre in camera de zi. Se aseza pe canapea, langa Callie, si lua cana de ceai in mana. Zambi si se apleca usor, sarutand-o pe Soimeanca.
  " Asta a fost pentru ca am scapat cu bine" spuse, atunci cand se retrase.