trying to know somebody never met

[Evan F. Lovel]

• Evan îşi plimbă privirea, căutând sursa care declanşase un mic clopoţel aşezat deasupra uşii. Un tip slab şi înalt, cu un aspect ciudat şi o privire întunecată întră în cafenea, trântindu-se pe un scaun. Pe viperin aproape îl pufni râsul, însă îşi ascunse un zâmbet în gulerul hainei.
  I se părea extrem de hilar să vadă persoane atât de posomorâte fără niciun motiv. Unii l-ar întreba de unde ştia el că nu au niciun motiv. Răspunsul era simplu: nimeni nu avea de ce să fie trist dacă încă era în viaţă. Toate greutăţile, toate lucrurile neplăcute, le veneau fiecăruia cu un motiv. Fiecare astfel de lucru era un dar, era o forţă pe care oamenii trebuiau să o absoarbe şi să se facă mai puternici. Aşa că nu, nu înţelegea oamenii prost dispuşi. Niciodată nu o făcuse.
  Cu toate astea, se ridică de pe scaunul său şi se apropie de străin. Îşi drese glasul când ajunse aproape de el, înclinându-şi uşor capul într-o parte.
  'Pot să mă aşez?' întrebă, ridicându-şi cu un zâmbet amuzat ceşcuţa de ceai şi cartea îndoită pe care le ţinea în mână.