Cicatricea lunii II

[Mina Fabienne Potter]

Pamantul era umed si rece, simtindu-se pe sub picioarele goale atat de strain, si nemaiatins de nicio fiinta umana pana in momentul de fata. Roba cea lunga si neagra atingea suprafata pamantului, lasand in urma ei o dara de fum. Din cand in cand se mai auzeau soaptele incete ale greierilor in fata, insa doar pana in momentul in care treceam. Prezenta mea omora orice sunet de animal, orice respiratie si chiar orice miscare. Nu credeam vreodata ca doar simpla mea prezenta va ucide vietuitoarele. Ce era si mai ciudat era faptul ca florile inghetau, se depunea pe ele un strat de gheata... Lucrul acesta ma infiora. Nu eram Dementor, insa nici multe nu mai aveam ca sa devin unul. Ceva lucios si rece mi se urca incet pe picior. Simteam acea raceala in fiecare por al pielii, chiar si sangele din vene incepea sa inghete laa atingerea creaturii. M-am linistit si am soptit ceva, astfel incat sa ma auda doar creatura. Se oprise din urcat suierand nemultumita. Am intins mana si am pus-o pe copac. Simteam. Nu puteam sa cred! Simteam textura copacului, liniile fine care erau trase pe suprafata acestuia, simteam... simteam viata care se scurgea din el si se transfera incetul cu inceetul in venele mele. Ce naiba..? Asa ceva nu era normal. NU! De fapt, asa ceva nu era posibil. Nu putea fi adevarat. Existau atatea dovezi care puteau sa confirme ca acest lucru nu era adevarat si nu se putea intampla. Mi-am tras mana repede si am cautat in buzunarul robei. Cele doua medalioane in forma de semiluna erau legate.Am incercat sa le desfac, insa fara niciun succes. Un fosnet se auzi in spatele meu, lucru ce m-a facut sa ascund medalioanele cu aceeasi rapiditate cu care m-am catarat deja in varful bradului. Scurtam cu privirea peisajul. Cineva intrase pe proprietatea mea. Si intr-un final l-am vazut. In departare, se afla o silueta care ingropa ceva in pamant. Intr-o fractiune de secunda am fost in spatele lui, avand grija sa nu ma vada. Am scos bagheta si dintr-o fluturare, corpul omului cazu direct in groapa pe care si-o sapase singur. Asa ceva era inacceptabil. In ochii mei se putea citi furia si disperarea. Cu o miscare lenta am tintuit creatura care statea langa mine de primul copac, dupa care am disparut.

Dupa cateva momente ma aflam in fata palatului meu si ceva straniu simteam ca avea sa se intample. Nici nu am gandit bine ca un val de putere ma izbi direct de zidul din marmura din spatele meu.

-Fab, Fab esti bine? striga Flinn in timp ce o misca pe soimita ca sa isi revina in simtiri. Fab, pentru numele lui Merlin, reactioneaza, te rog! Mina simti o mana calda care o atingea pe obraz si niste brate protectoare in jurul ei. Se simtea atat de bine si de protejata incat nu mai dorea sa mai plece de acolo niciodata si ceva ii soptea la ureche ca nu va trebui sa o faca, lucru pe care il va intelege deabia mai tarziu. In cap ii venira din nou cuvintele lui JJ pe care acesta i le aruncase lui Flinn cu atata ura : "O singura data, ai grija cum ti-o irosesti!" Mina stramba din nas si alunga imaginea lui JJ din mintea ei. Acum avea alte prioritati, nu "fataul de vampiroi blond" a lui JJ care nu facea altceva decat sa aduca probleme. Cand omul acela aparea in preajma, hop si problema dupa el. Zici ca era blestemat sau urmarit de vreo fantoma. Soimita nu dorea sa se mai gandeasca in acel moment decat la Flinn care o tinea in brate. Dintr-o data deschise brusc ochii si il vazu. Era acolo si era atat de minunat incat Mina nu se putu abtine si il trase mai aproape de ea ca sa il poate saruta, fiind atenta ca la sfarsit sa il muste putin de buza. Flinn avea ochii inlacrimati, iar soimita nu intelegea de ce.
-Ce s-a intamplat? De ce ai lacrimi in ochi? intreba ea speriata. Flinn! Ce s-a intamplat?
-Doamne cat ma bucur ca esti bine! Flinn o ridica pe Mina de pe jos si o ridica in brate invartind-o si strangand-o in brate. Habar nu ai cat de tare m-am speriat Fab, habar nu ai!
Soimita nu intelegea nimic, insa era fericita ca il vedea pe el. Se cuibari la pieptul lui si urma sa ii asculte povestea cand o vazu pe Lisa in departare alaturi de JJ. Un zambet si mai mare se afisa pe fata fetei. Se desprinse din bratele lui Flinn si alerga catre Lisa, insa nu apuca sa mearga foarte departe ca in jurul ei aterizara 10 Devoratori ai Mortii, imbracti in robe luni, negre, fumurii, care isi atintisera privirile si baghetele catre Mina. Aceasta isi scoase bagheta si ultimul lucru pe care il auzise, a fost tipatul Lisei care o striga:
-Mina!