I just know

[Carsten R. Günther]

ooc: for Christine

bic: Se întreba dacă exista vreun motiv plauzibil al faptului că acea pădure mereu primitoare pentru el se numea 'Interzisă', de fapt chiar era interzisă, însă cui îi pasă din moment ce acela reprezintă unicul loc în care poţi să stai în linişte deplină şi să îţi vezi de treburile tale. Era ca şi cum acel loc era izolat complet de mediul exterior, funcţionând după legi proprii, după reguli care nu trebuiau să se supună celor din lumea reală. Aprecia libertatea pe care i-o oferea, liniştea şi decorul bineînţeles. Alesese un loc nu prea depărtat de marginea pădurii, nici obscur şi nici luminos, perfect pentru ce intenţiona el să facă. 
Aruncă o privire cercetătoare în jur şi oftă. Nu era nimeni în afară de el. Îşi scoase bagheta din robă şi facu să apară jos, lângă picioarele lui, câteva cuţite ascuţite, nici prea grele, nici prea uşoare. Apoi desenă câte o ţintă pe câţiva copaci din jurul lui  şi îşi puse bagheta în buzunarul din spate al blugilor. Luă unul din obiectele 'periculoase' şi îl aruncă direct în faţă cu ochii închişi. Îl aruncă la marginea ţintei, destul de aproape ar fi spus unii, însă nu destul pentru el. 
Era perfect conştient că într-o luptă reală cu devoratorii erai nevoit să-ţi foloseşti şi alte abilităţi pe lângă vrăjile de protecţie şi atac, trebuia să fii nebun sau naiv să te încrezi în baghetă, dacă ţi se rupe, ce faci? Fugi? Dispari ca un laş? Nu, laşitatea nu era pentru el. Inspiră adânc şi mai făcu o încercare.