I just know

[Christine Fournier]

Zambea sincer in timp ce ii asculta cu cea mai mare atentie observatiile destul de intemeiate. Avea dreptate baiatul, nu reusea niciodata sa isi foloseasca abilitatile de luptatoare intr-o confruntare directa, era prea speriata, prea concentrata pe teoria perfecta fiindu-i frica sa isi puna in practica cunostiintele, era doar un alt soricel de biblioteca si nimic mai mult. Putea spune ca ii convenea acest lucru intr-o oarecare masura, era fericita, cand nu dadea peste viperini.
Inghiti in sec cand ii simti mana lui atingand-o pe a ei foarte usor si subtil. Oare ce avea de gand? Apoi isi dadu seama ca nu vroia decat sa o ajute asa ca facu tot ce ii spuse el in totalitate. Arunca si al doilea cutit cu ochii inchisi de data aceasta insa inutil, nu nimerise nici macar copacul, dapoi tinta. 
Imi parre rrrau, e imposibil sa arrunc cu ochii inchisi, cum sa o fac daca nu imi vad oponentul? Prreferr sa rraman la vechiul obicei de arrruncat cutite. Zise Christine si facu cativa pasi in spate pastrand distanta intre ei. Batea in retragere nu pentru ca era delasatoare, dar pur si simplu o speria putin compania cu acel baiat si se simtea in plus pe acolo. Pai, ne mai vedem, zise ea si se intoarse pe calcaie ca sa plece sa isi ia cartea si sa fuga cat mai repede din padurea aia blestemata plina cu ciudatenii de elevi, care nu intelegeau ca padurea era i n t e r z i s a.