Sanity #2

[Carsten R. Günther]

Mârâi scurt când îi simți palmele lipite de el destul de strans încordându-se ceva mai mult când o vedea că devine obraznică, reprezentatul perfect al casei Viperini. Însă unde ar mai fi fost farmecul dacă se lipsea pe sine de plăcerea de a o tachina.
"Astropufi, bineînțeles." zise el rânjind în așteptarea unei replici tăioase din partea ei sau a unui gest tipic firii impulsive și ușor violente ale fetei. Ii placea ce-i drept și i-ar fi recunoscut și ei acest lucru, însă dacă i-ar fi zis că îi place latura aceasta a ei, ea ar fi abuzat tocmai de cealalta latura mai pufoasa și sensibilă și stia ca o are, i-o arătase când îi propuse să îi facă ea acea poțiune asemănătoare blestemului Imperio. 
Lui nu îi statea în fire să fie violent cu fetele, nu agrease niciodată asemenea prostii și nici nu abuza de forța lui fizică când nu era cazul. Își înfipse ambele mâini în coapsele ei și o lipi maxim de corpul lui aruncându-se cu tot cu ea în adâncul apei având grijă să rostească o vrajă care să le permită la amândoi să respire sub apă. O luă de mana și o trase după el în bezna din adâncul lacului. Oare câtă încredere avea în el?