Nobody gets justice

[Veronique A. Dupont]

• Vrăjitoarea râse scurt, amuzată de comentariul Emei. În teorie fuseseră inamice la școală, însă deja trecuseră câțiva ani de când Veronique absolvise, iar viperinii nu se mai diferențiau cu nimic de șoimi în viața ei de zi cu zi. Ba chiar de cele mai multe ori printre aliații întunecaților se aflau destui șoimi rătăciți. Aceștia erau suficient de culți și luminați încât să caute libertatea. Era un concept pe care-l deseori îl dezbătea de una singură, încercând să găsească răspunsul cu ajutorul talerelor balanței. Se încredea în astfel de obiecte magice care-i fuseseră puse la îndemână în ziua angajării. Primise instrucțiuni succinte și fusese nevoită să deslușească obiectele și întrebuințarea acestora, de obicei în serile libere când pleca direct acasă și nu se întâlnea pe drum cu Helena sau cu John. De drept nu se mai văzuse cu dânsul de câteva luni. Promiseseră să-și unească destinele pentru totdeauna, dar în timp se stinse flacăra pasiunii. Fusese un sfârșit brusc și amar, însă nu visa să se întoarcă vreodată în brațele lui. Era fericită să fie singură, să-și vadă de muncă și desigur, răzbunarea părinților și distrugerea devoratorilor. Ajunsese să-i urască cu ardoare, cu toate că încă se mai folosea de serviciile acestora. Simțea cumva că-i erau datori, așa ca avea de gând să abuzeze de toate cunoștințele lor pentru a ajunge unde-și dorea. Știa că fără ei nu s-ar fi aflat în acel moment în fața Emei Snow la o distanță respectabilă de aceasta.
  Poate că era de-a dreptul geloasă pe Ema pentru că realizase întotdeauna orice reușită pe cont propriu, în timp ce Veronique abuza de numele și averea familiei sale. Noi facem ședințe pentru că cineva trebui să gândească înainte de a acționa, spre deosebire de departamentul tău, o înțepă fosta viperină, așa cum erau obișnuite de zile de școală, cu toate că te potrivești de minune acolo. Nu voia să fie răutăcioasă cu Ema, doar spunea ce gândea, un defect pentru care era deseori criticată. Veronique rămăsese Veronique, cu toate că acum era într-o poziție în care trebuia să proceseze și o traumă imensă cu care doar se lovise în adolescență. Trăia cu Alya, sora ei cea mică, într-o casă terasată albă dintr-un cartier renumit în lumea vrăjitorească. Alya era la Hogwarts mai tot anul, ceea ce o lăsa pe ea singură între patru camere, acompaniată de Helena din când în când. Pierduse legătura cu prietenele de la Hogwarts, așa că îmbrățișase singurătatea și gândul că într-o zi avea să fie adorată ca o împărăteasă. Mulțumesc, felicitări și ție, îi spuse Emei, parcă atestând că ciondăneala de dinainte fusese doar o joacă. Vrei să luăm ceaiul împreună în sala de mese? o invită Veronique, parcă dându-și seama că vrăjitoarea ar fi putut fi un inamic pe măsură sau un aliat de preț.