One more light

[Lucas Sasha Neitzke]

Micuta lui astropufita, mereu speriata, mereu tremuranda. Ii simtea inima batand in ritm accelerat asemenea unei gazele fugarite de un ghepard si care spre fericirea ei scapa cu viata. Ramase inexpresiv si ii asculta cuminte replica, zambi usor, aproape imperceptibil. Intodeauna avusese impresia; nu impresia, convingerea, ca oamenii a caror viata este lipsita de piedici si de indoieli, de teama si de resentimente, nu se poate numi viata. O viata in care totul este usor, in care pari desprins dintr-o poveste, nu face decat sa te distruga. Te autodistrugi. Asta era insa, uneori, mai mult un lucru pe care si-l repeta, referindu-se exclusiv la ceilalti, uitand intodeauna ca macar sa se gandeasca la el intr-un asemenea context.
Cu putin efort, avea viata perfecta. Multitudinea de conflicte putea fi ignorata, nu era deloc dureroasa, complicata, distrugatoare. Trecutul era trecut, nu mai avea nici o legatura cu el, nu-l tinea de picioare la fiecare pas, cat sa-l faca mai greu intodeauna.
"Eu ii stiu, problema este ca ei nu te cunosc pe tine si nu am chef sa dau explicatii nimanui, sau mai rau, sa le verific grupa sangvina." comenta sec asteptand sa se estompeze mirosul de sange proaspat, apoi isi indrepta din nou atentia spre pustoaica. Isi aprinse o noua tigara pastrand in continuare aceeasi distanta mica intre ei, chiar daca stia ca micuta nu era foarte incantata de fumul de tigara. "Sa stii, Christine"... Inca cu tigara in mana, tinand-o fortat de talie insa fara prea multa putere, nefiind atent pentru moment la acel detaliu. ..." iti sta bine in stilul asta. Sub mine."Aproape nu isi dadu seama ce zicea, gandind cu voce tare.